Nud cu insula - Alvaro Pombo

[...] Era in noiembrie. Matusa Nines nu mai statea cu noi. Urmand sfatul medicului, matusa Lucia o duse-se la manastirea Adoratrices 1 din Letona, cu o aripa intreaga de chilii cu oglinda si lavabou individual, unde, in postul Pastelui, doamnele din Letona faceau exercitii spirituale, internandu-se in serii de trei zile, si pe care calugaritele le inchiriau tot anul persoanelor in varsta ce nu se mai puteau descurca singure, ori bolnave, ca matusa Nines, fara sa le ofenseze, dar nepierzandu-le din ochi, chiar daca nu erau inca total nebune.

Era evident ca acum, cand matusa Nines plecase, vorbeam neincetat despre ea. Nu facusem asa ceva niciodata cat timp locuise cu noi. Dupa spusele mamei, hotararea de a o duce pe matusa Nines la Adoratrices n-a fost deloc usor de luat: matusa Lucia, mama, doctorul Mazarin si asistentul lui au trebuit sa se consulte, cantarind bine avantajele si dezavantajele. Matusa Nines nu luase parte nici la dezbateri, nici, dupa cat se pare, la decizie. S-a limitat sa spuna: „Mi se va parea buna orice hotarare pe care o veti lua.“ O iesire, ce mai, in opinia matusii Lucia, complet abulica, desi dadea suficient de inteles ca pleca de-acasa de buna voie, fara ca nimeni s-o dea afara, si ca se in- stala la Adoratrices din propria-i vointa, fara ca nimeni sa-si fi propus s-o izoleze intentionat. Odata instalata in manastire, matusa Nines a incetat treptat sa mai manance si sa se mai intereseze de viata in general. In noiembrie, s-a vorbit despre indaratnicia ei seara de seara, cand se lua ceaiul, si chiar dupa. Matusa Lucia ducea tot greul conversatiei, dand uneori impresia ca nu ne vorbea numai noua, dar, in treacat, si multimii ingramadite intr-un teatru mare, care avea nevoie de explicatii limpezi si precise, pronunta-te cu doua octave mai sus decat se obisnuia la ora ceaiului. Doctorul Mazarin si asistentul lui au fost declarati eminenti si imbecili, uneori in acelasi timp, de-a lungul lunilor decembrie si ianuarie. Pe la jumatatea lui martie, doctorul Mazarin a ajuns sa fie, in ochii matusii Lucia, un perfect incompetent, incapabil sa desparta trupurile de suflete. Si, la sfarsitul acelui an, raspunzator, ca atare, fiindca n-o impiedicase pe matusa Nines sa se omoare incet-incet din disperare, depresie si, poate, din dorinta de a se uni, in moarte, cu singurul logodnic avut si pierdut, Indalecio. Matusa Lucia sublinia mereu – iar mama incuviinta discret – ca matusa Nines nu era nebuna, ci avea mintea la fel de zdravana ca noi.