E cald, e foarte cald… Ba nu, e furtună! Acum nu mai e furtună, dar plouă zdravăn. Iar e caniculă… deci urmează o furtună. Cu ploaie, probabil multă ploaie.
Nu mai înţeleg nimic! Condiţiile meteo nici nu au fost punctul meu forte vreodată. Aşa că hai să vorbim mai degrabă despre lucruri pe care le înţeleg şi eu: cărţi! 
Deşi e perioada în care lumea pleacă în concediu, noi nu lăsăm manuscrisele din mână. Facem totul ca să fim siguri că, la mare sau la munte, aveţi o carte Nemira în ghiozdan. Să vedem ce ne oferă colecţia Nemira vară-vară 2010!
Colecţia Nautilus nu o lasă deloc mai moale şi vine cu două titluri tari:
- unicul, inconfundabilul şi nepreţuitul George R.R. Martin ne delectează cu Zburatorii noptii
- la fel de unicul, talentatul şi iubitul Orson Scott Card continuă saga Întoarcerii Acasă cu al doilea volum: Chemarea Pamantului
În Suspans aventura continuă:
- cu noi peripeţii purtând marca inimitabilului comisar Montalbano: Andrea Camilleri – Cainele de teracota
- cu noi conspiraţii mondiale şi acte de terorism într-un thriller politic semnat Joel C. Rosenberg – Cursa terorii
- şi, last but not least, cu ritmul ameţitor al thrillerului ezoteric scris de Thierry Carmes: Plangerea arcanelor, al doilea volum din seria Trilogia Arcanelor
După atâta alergătură şi suspans trebuie să ne liniştim un pic cu o carte din colecţia Babel:
- Jaime Bayly, autorul excepţionalului roman Pe neaşteptate un înger (vi-l recomand din toată inima, şi îl găsiţi la un preţ foarte bun), revine cu Escrocul sentimental, o autoficţiune de excepţie
Ce ne-am face în viaţă fără dragoste?
- în colecţia Damen Tango, Amanda Prantera recidivează cu Dosarul Capri, o frumoasă aventură în insulele italiene.
Şi pentru că vara se merge la mare şi se zburdă din floare în floare, Erotikos ne învaţă tot mai multe despre seducţie:
- Margot Saint-Loup are de oferit alte 177 de metode de seductie: cum să aduci o femeie în al nouălea cer
Iar pentru cei mai serioşi, colecţia Porta Magica nu dezamăgeşte:
- Michael Walsh – Opus Dei. Societăţi secrete din cadrul bisericii catolice
Să aveţi vară frumoasă şi nu uitaţi: odihna trupului cere cultivarea sufletului.
Aboneaza-te la comentariile acestui postCum vă spuneam vineri, Mircea n-a reuşit să se ascundă de ochiul vigilent al detectivilor noştri. Nu numai că am aflat cum a procedat, dar vineri am şi reuşit să-l prindem în parcare la Romexpo. Şi l-au luat pe sus doi vlăjgani şi l-au adus în faţa voastră la lansare să mărturisească.
"Cremenalul" luat pe sus de infanteria stelară
Şi a mărturisit.
De mai bine de o lună, o întreagă echipă a tras din greu pentru primul număr al revistei online dedicată romanelor şi filmelor în genul policier, thriller, horror şi aventuri: Suspans.ro.
Vă aşteaptă multe bunătăţi în acest număr inaugural:
- recenzii de carte semnate de Diana Morăraşu, Ioana “Jen” Stănescu, Antuza Genescu şi Dan Boeriu
- cronică de film semnată de Adela Marcov
- eseu monografic dedicat lui Stephen King (care va fi publicat în foileton vreme de un an!)
- interviu luat de Mihai “Dark Wolf” Adăscăliţei lui Gary McMahon
- ştiri
- proză – un fragment din viitorul roman al lui Bogdan Suceavă, “Noaptea când cineva a murit pentru tine”
- profil literar dedicat lui Bram Stoker semnat de Mircea Pricăjan
- rubrică de “Aşa nu!” (one of my favorites
) - last but not least, “Pipa lui Arion” vorbeşte despre ultimul roman Peter James
Şi mai sunt. Vă las să le descoperiţi. Citiţi şi comentaţi, spuneţi-ne ce vă place şi ce nu, care sunt rubricile din care aţi vrea să citiţi mai mult şi orice vă trece prin cap.
Mai jos şi câteva poze de la lansarea la care au vorbit alături de inculpat Bogdan Suceavă şi Cătălin Sturza.
Later Update: am mai adăugat câteva poze.
Recent, Editura Nemira a lansat un catalog în care sunt prezentate atât cele mai noi apariţii din colecţia Suspans, cât şi titluri aflate în pregătire. Pentru cei interesaţi, care nu au avut ocazia să răsfoiască acest catalog, ataşez mai jos documentul pdf., pe care aveţi ocazia să îl descărcaţi. Lectură plăcută!
Cum a fost de 1 Mai? Aţi avut loc pe unde aţi fost de iubitorii de muzică “bună” şi grătare încinse? Mă gândeam eu…
Înapoi la cărţile noastre, să vedem ce bucurii ne aduce luna florilor.
În colecţia Nautilus:
- Arthur C. Clarke – 2001: Odiseea spatiala, un clasic al SF-ului ce nu mai are nevoie de introducere
- Larry Niven, Jerry Pournelle şi Steven Barnes – Dragonii Heorot, al doilea volum din seria HEOROT
O lună plină şi de Suspans:
- Andreea Camilleri – Forma apei, un nou roman în seria de mare succes Comisarul Montalbano
- Jess Walter – Zero, un thriller mai deosebit ce exploatează evenimentele din 11 septembrie (fără a spune măcar o singură dată în roman că ar fi vorba despre 9/11)
- Chufo Llorens – Mostenirea lui Marti Barbany, un thriller istoric despre constituirea oraşului Barcelona, astăzi unul dintre cele mai frumoase de pe planetă
Iar în seria de autor Stephen King, cea mai recentă colecţie de povestiri a maestrului:
- La asfintit, câştigător al Premiului Bram Stoker 2009 pentru volum de povestiri şi al Premiului Alex la categoria ficţiune
În colecţia Babel dansăm
- Polca bastarzilor împreună cu Stephen Wright, un roman despre Războiul american de Secesiune şi diferenţe rasiale
Nemira Junior este iarăşi invadată de creaturi fantastice:
- Stan Nicholls – Legiunea tunetului, al doilea volum din seria Orcii
În colecţia de spritualitate Alfa & Omega:
- Viaţa spirituală în cetate de Paul Evdochimov, unul dintre cei mai mari teologi ai secolului XX
Şi în recent inaugurata colecţie de teatru Yorick, care prinde vigoare repede,vor apărea:
- George Banu – Teatrul de artă sau forma şi viaţa
- Eugenio Barba – Teatru: singurătate, meşteşug, revoltă
Nu ştiu altele cum sunt, dar eu dintotdeauna am visat să mă mărit cu un ambasador. Mai exact, asta răspundeam atunci când prietenele mamei, vecinele sau alte diverse persoane curioase mă chestionau în legătură cu ce aş vrea să mă fac când o să fiu mare. Nu am înţeles niciodată de ce răspunsul la această întrebare este atât de relevant pentru adulţi, oricum, dacă aş mai fi copil, nu m-aş lăsa până nu aş organiza un Sindicat al Copiilor Maltrataţi de Curiozităţile Dubioase ale Adulţilor, iar întrebarea despre care vă zic, ar fi prima pe care aş eradica-o pe veci din vocabularul universal.
Şi în momentele când nu era chip să scap de răspunsul la această întrebare, mă uitam agresiv pe sub sprânceană, dădeam nervos cu mâna printre codiţe, zâmbeam larg (dar fals) ca să se observe bine buzele rujate (nu de alta, dar lacrimi continue şi nesfârşite fuseseră preţul pe care îl plătisem ca să obţin acest important drept fundamental pentru orice fetiţă) şi le răspundeam că aş vrea să mă fac soţie de ambasador. Nici nu pot să vă descriu ce veselie spontană şi generală declanşam în jurul meu. Câte pupături mătuşeşti am primit, câte îmbrăţişări pătimaşe m-au turtit, câte vise şi speranţe s-au proiectat asupra mea.
De aceea, cu timpul, am început să consider sincer că destinul de soţie de ambasador mi se potriveşte milimetru cu milimetru şi nu îmi imaginam vreodată să nu ajung să înfăptuiesc această mare izbândă.
Şi au trecut anii…şi, dintr-o întâmplare sau alta, m-am trezit la o petrecere de ambasadori. Aş putea spune că acela a fost unul dintre momentele capitale ale vieţii mele deoarece am avut revelaţia că, evident, trăiam într-o amarnică şi crudă minciună. Dar nu vă mai povestesc despre drama pe care am fost nevoită s-o îndur, ci mai bine să vă spun de ce O lady la masă mi-a readus în minte tot ceea ce v-am împărtăşit mai sus.
O lady la masă este o carte despre eleganţă. Vă sfătuiesc, deci, să nu vă sperie evidenţa că o carte întreagă (aproximativ 200 de pagini) prezintă sfaturi despre ce ar trebui să facă, ce ar trebui să gândească, cum ar trebui să acţioneze o lady atunci când serveşte diferitele mese ale zilei. Vă zic eu că atunci când spunem lady ar trebui să ne ia pe toţi cu fiori şi cu tremurat. Pe cuvânt. Pentru că a fi o lady adevărată, probabil este un lucru mai dificil ca ascensiunea pe Everest sau ca pictatul pe bobul de orez. Şi acesta a fost lucrul pe care l-am înţeles eu la petrecerea de ambasadori şi soţii de ambasadori despre care vă povesteam mai sus.
Astfel că m-am bucurat să citesc despre ce înseamnă eleganţa în O lady la masă. Deşi la prima vedere, unele lucruri prezentate în carte, par evidente şi de bun simţ, din când în când veţi descoperi şi trucuri la care nu v-aţi gândit şi care vă vor pune într-o lumină avantajoasă indiferent de compania în care v-aţi afla.
Să vă zic, să vă zic! Îmi place John Barth. Ei, acu nu strâmbaţi din nas voi cititori de alte genuri… Staţi să vă explic, nu-mi stricaţi bucuria. Îmi place John Barth pentru că tot ceea ce face este experimental. De exemplu, volumul Rătăcit în casa oglinzilor începe cu un fel de joc prin care cititorul poate să influenţeze povestea ce va urma. Asta, bineînţeles, dacă are un pic de imaginaţie şi dacă acceptă provocarea.
Îmi place că personajele create de autorul american par că iau singure decizii şi că uneori îşi permit să se adreseze scriitorului sau să se revolte pentru libertatea lor. Căci, de, şi personajele fictive ar trebui să aibă dreptul să îşi aleagă singure destinul, nu? Este adevărat că pasionaţii de literatură postmodernă s-ar putea sa nu mai vadă aproape nimic original în astfel de manifestări, ceea ce nu aş vrea însă să uitaţi este că o parte importantă a specialiştilor îl consideră pe John Barth iniţiatorul acestor artificii ale literaturii experimentale.
Îmi place că Nemira a hotărât să completeze seria de autor John Barth, căci, doamanelor şi domnilor, începând cu luna aceasta găsiţi în librării Toga Party si alte povestiri, un nou volum de povestiri semnate de autorul despre care vă tot repet că îmi place.
În josul acestui post găsiţi un fragment din Toga Party si alte povestiri care se alătură celorlalte trei volume ale autorului printre care şi culegerea de povestiri Himera, care a primit National Book Award în1972.
Ştiu, ştiu, n-am fost cuminte, în martie n-am livrat pe blog porţia de noutăţi. Dar, partea bună e că acum avem într-un singur post de două ori mai multe bunătăţi cu care să ne mândrim. Hai să vedem.
În colecţia Nautilus:
- Vernor Vinge revine cu un prequel la Foc in adanc, intitulat: Adancurile cerului.
- Lucius Shepard recidivează şi el cu o nouă culegere de povestiri dintre cele mai bune (şi un Budha mov pe copertă ): Sfarsitul Pamantului.
Şi, desigur, el doar el…
- Neil Gaiman şi atât de aşteptata şi premiata Cartea cimitirului, într-un nou format hardcover pe care îl inaugurăm (nu vă speriaţi, majoritatea cărţilor din colecţia Nautilus vor continua să apară în formatul paperback inconfundabil de care v-aţi ataşat atât; cartonul e doar pentru “starurile rock” ale literaturii
).
Bun, destul Nautilus pentru moment (da, Nicu&Bebe, ştiu că pentru voi nu e niciodată destul…)
În Nemira Junior:
- Naomi Novik – Dragonul maiestatii sale, primul volum din seria TEMERAIRE (mai multe detalii aici şi aici)
Și să trecem la Suspans, unde sunt foarte multe!
- să începem cu Diane Wei Liang şi al doilea său roman din seria Mei Wang: Fluturele de hartie
- Robyn Young inaugurează o nouă serie dedicată istoriei templierilor: Anima Templi
- William Dietrich revine în forţă cu romanul istoric Biciul lui Dumnezeu, dedicat lui Atilla Hunul.
- un alt roman istoric, de data aceasta dedicat istoriei Greciei antice: Julio Murillo – Pământ şi apă
- ne reîntâlnim şi cu Elmore Leonard şi eroul său din Hot Kid – In camera lui Honey
- reuniunea autorilor consacraţi în limba română de Nemira nu putea fi completă fără Carl Hiaasen, care ne aduce un roman poliţist parodic “ca la carte”: Croco-deal
În Babel:
- un volum de povestiri semnat John Barth – Toga Party
Multe titluri simpatice şi de Bonton:
- John Farndon – Bine ca esti tu destept! (despre care am vorbit şi aici)
- Sheryl Shade, John Bridges & Michael Curtis – O lady la masa
- un nou Ghid al Xenofobului: Australienii, scris de Ken Hunt şi Mike Taylor
Tot a fost luna doamnelor, Nemira Damen Tango nu putea lipsi din listă:
- Sveva Casati Modignani ne oferă alte două romane: Singular, feminin şi Lebada neagra
- Justine Levy – Mame si fiice
În Glossy Books începe o serie nouă, cu vampiriţe nemăritate:
În colecţia Erotikos
- revine Francoise Rey cu Femeia de hartie
Şi, cu totul în afara colecţiilor, o ediţie deosebită:
- Biblia ilustrată a lui Nicodim, Mitropolitul Moldovei, tipărită în doar 700 de exemplare la tipografia Mănăstirii Neamţului în 1936, este reprodusă într-o superbă ediţie anastatică
Uf, multe au mai fost! Sper ca n-am uitat nimic
Plăcerea, Haosul şi Destinul – recenzie pe diagonală
Articol scris de Violeta Neamtu la data de 19 Mar 2010Dacă aş avea mai mult noroc şi mai mult timp liber, aş citi rapid de tot câteva dintre cărţile de la Noutăţi. După cum v-aţi prins, pe lângă faptul că nu mi-am mâncat tot lăpticul când eram mică, nici cu poeziile nu prea mă omoram (spre disperarea educatoarelor de la grădiniţă). Rezultat? N-am noroc. Logic. 
Care carte mă interesează cel mai mult dintre Noutăţi? Bineînţeles că cea publicată în cadrul Bibliotecii de Psihologie. Este vorba despre Sex, droguri si ciocolată care, iată, aduce în prim-plan problema plăcerilor interzise. Întotdeauna am considerat că morala sau statul nu au niciun drept să îmi interzică să fiu măcar puţin hedonistă. Sau măcar din când în când. Sau măcar o dată în viaţă. Nu cer prea mult, nu-i aşa?
Deschid cartea la întâmplare. Să vedem ce aflu:
“O trăsătură frapantă a repertoriului nostru emoţional este puternicul echilibru între emoţiile pozitive şi cele negative. Majoritatea psihologilor sunt de acord că oamenii sunt echipaţi cu şase emoţii de bază, universale, plus sau minus una. Acestea sunt: mânia, tristeţea, bucuria, frica, dezgustul şi surpriza. Datele empirice provenind de pe cinci continente confirmă că aceste şase emoţii se simt la fel şi sunt exprimate în mare în acelaşi fel în toate culturile umane. Majoritatea acestor emoţii sunt negative. Pe de o parte avem bucuria, emoţia asociată cu plăcerea. Pe de altă parte le avem pe toate celelalte. Şi repertoriul emoţiilor negative se lărgeşte dacă adăugăm temeri specifice şi fobii, precum şi emoţii sociale ca ruşinea, jena, gelozia şi timiditatea. În comparaţie cu ele, micul grup al emoţiilor pozitive pare palid.”
A doua carte de pe lista mea este Semiluna si haosul în special pentru că războiul mi se pare cea mai stupidă manifestare care există în univers, pe mapamond şi, în general, în toată galaxia. Cartea este scrisă de un francez, astfel că mă aştept ca din când în când să dibu
iesc nişte tresăriri antiamericane.
Deschid cartea la întâmplare, iată ce spune:
“O problemă majoră în Orientul Mijlociu este cea a legitimităţii politice. Naţionalismele locale s-au înrădăcinat, în general, în jurul statelor şi nu al regimurilor, dar ideologiile politice de pe piaţă sunt supranaţionaliste, în timp ce „gramatica“ politică (jocul alianţelor şi al loialităţilor individuale) este infrastatală (tot ce se include în cuvântul asabiyya sau „grup de solidaritate“: clanism, tribalism, confesionalism). Spre deosebire de Turcia sau de Iran, patriotismele locale sunt prost asumate şi se ascund în spatele unor discursuri ideologice supranaţionale. Dar aceste ideologii supranaţionale (panarabism, panislamism, „panşiism“) se suprapun şi se combat concomitent. Există deci un decalaj între un imaginar politic utopic, virtual şi mereu în eşec, şi o practică politică concretă care e greşit asumată (între naţionalism şi asabiyya).”
Din lista cărţilor pe care mi-aş dori să le citesc mai face parte şi Coincidenta sau hazard. Mic tratat de mare destin. Recunosc că titlul mi se pare foarte simpatic. Plus că subiectul are potenţial să fie cel puţin fascinant. Nu de alta, dar de-a lungul timpului am tot pendulat ba între cei care susţin teorii ale destinului, ba între cei care se bazează pe coincidenţe. Ştiu că e trist, dar pâna la vârsta asta încă nu am hotărât adepta cui să mă declar.
Deschid cartea la întâmplare, iată ce spune:
“În anul 1967, sociologul Stanley Milgram a prezis ca exista numai şase grade de separare între doi oameni de pe planeta, oricine ar fi ei. Ideea a intrat în folclorul cinelor dansante, însa puţini oameni şi-au dat seama ca încercarile lui Milgram de a o demonstra practic au dat greş. Recent însa, un alt sociolog, Duncan J. Watts, a izbutit să dovedească veridicitatea unui enunţ similar. Watts a atribuit unui numar de şaizeci de mii de persoane câte un individ-ţintă, uneori locuind într-o alta ţară şi în mod cert dintr-o cu totul altă clasă socială, şi le-a cerut să facă în aşa fel încât acestuia sa-i parvină un mesaj electronic, expediindu-l însa doar unei persoane cunoscute, cu rugamintea de a-l trimite mai departe în condiţii similare. În medie, a fost nevoie de cinci pâna la şapte e-mailuri pentru ca ţinta să fie atinsă. Experimentul lui Watts reprezinta o demonstraţie eficienta a ideii ca lumea este mică…”
Tocmai a venit de la tipografie o carte foarte simpatică, amuzantă şi inteligentă în acelaşi timp: John Farndon – Bine ca esti tu destept. Cum ar veni, exerciţii pentru creier pe care le poţi practica cât mergi cu metroul până la muncă.
Setul de întrebări care îşi află răspunsul în carte sunt culese din testele de admitere folosite la Cambridge şi Oxford. Sunt întrebări deconcertant de simple, al căror răspuns este adesea la fel de uimitor de simplu. Dar calea cea mai scurtă către răspuns… o descoperă doar unii.
OK, hai să vedem ce oxfordieni avem printre noi. Facem un concurs fulger: cine răspunde primul corect la întrebare primeşte un exemplar cadou din Bine ca esti tu destept!
Întrebarea: ai un vas de 5 litri şi unul de 3 litri. Cum măsori 4 litri? (n-ar trebui să fie prea dificilă, problema e veche de 2300 de ani şi a mai şi apărut într-un film cu Bruce Willis )
Condiţiile pentru concursul fulger:
- termenul limită este o oră; se răspunde prin comentarii aici
- comentariile se ţin la aprobare până la finalul orei
- dacă după prima oră nu ghiceşte nimeni, se mai oferă o oră răgaz de gândire
- fiecare are dreptul la o singură încercare per ora (se ia in calcul ip-ul)
- răspunsul trebuie să fie sub forma : pasul1…; pasul 2… etc.; pentru fiecare pas se va aplica o singură operaţiune
Spor!
Filmul ca o şedinţă de partid – Pagini de Jurnal de Alexandru Tatos
Articol scris de Violeta Neamtu la data de 04 Mar 2010Alexandru Tatos a fost un om curajos. Într-o epocă despre care se spune că românii aveau sufletul sărac şi gri, regizorul Alexandru Tatos s-a încăpăţânat să strălucească. Ba mai mult, în majoritatea filmelor sale, a avut curajul să arate cu degetul şi să acuze realitatea cea gri. Pe lângă cele câteva filme extrem de valoroase, Alexandru Tatos a lăsat în urma lui şi un jurnal în care a notat timp de 17 ani tulburările prin care a trecut în încercarea sa de a face artă în perioada comunistă. În continuare, Liana Tatos, soţia regizorului.
Să presupunem că vă adresaţi cuiva care nu ştie cine este Alexandru Tatos. Care este primul lucru pe care l-aţi spune despre soţul dvs?
Liana Tatos: Să se ducă la cinema şi să vadă filmele lui Tatos. Nu e uşor, pentru că sălile de cinema se feresc de filmul românesc, fie el mai nou sau mai vechi, dar au apărut din fericire DVD-uri şi mai fac şi televiziunile ”tentative” de a ne arăta că avem şi noi, românii, o cinematografie.
Şi ce va găsi în filmele lui Alexandru Tatos?
Liana Tatos: Găseşte astăzi, în 2010, totul viu şi prezent ca şi cum filmul ar fi fost făcut foarte de curând. Tatos face parte dintre regizorii generaţiei care a fost denumită „valul anilor ’70” alături de Dan Piţa, Mircea Daneliuc, Mircea Veroiu, Radu Gabrea, Stere Gulea…. E mult adevăr în filmele lor. În Secvenţe-le lui Tatos, de exemplu, despre care Cristi Puiu spune că “îl petrifică” este povestea cu acel cârciumar şi şmecher şi disperat şi cinstit în sufletul lui, dar şi hoţ în meseria lui, iar toate trăirile fantastice care se văd pe faţa lui Mircea Diaconu cred că impresionează enorm.
Gândindu-ne la Pagini de Jurnal care a fost reeditată de curând la Nemira, de ce ar fi cineva interesat să citească această carte?
Liana Tatos: Pentru că este ca un roman poliţist. Asta nu am spus-o eu. A zis-o cineva care a citit Pagini de Jurnal. De ce? Pentru că el scria în fiecare zi şi totul era cu suspans. Pentru că scria: astăzi mă duc să văd dacă îmi aprobă sau nu filmul. Sau scria: astăzi o să aflu dacă mi-l dă sau nu mi-l dă pe Mircea Diaconu, care era în armată. Şi te interesează să vezi ce se întâmplă mai departe: a convins un general de armată să îi dea permisie actorului său preferat, s-a aprobat scenariul, a trecut filmul de cenzură? Jurnalul acesta este publicat cum l-a scris el, necosmetizat. Şi l-am lăsat aşa pentru că mi-am dat seama de prospeţimea pe care o are faptul petrecut atunci. Farmecul cărţii stă în farmecul improvizaţiei. Şi în farmecul ideii că acest jurnal era scris la patru dimineaţa. În Pagini de Jurnal, Tatos este adevărat, nu se cenzurează, este foarte sincer şi foarte cinstit cu el însuşi.
Rătăcire (1978)
Dacă ar fi să inventăm o hartă a vieţii, care momente din viaţa lui Alexandru Tatos ar fi văile şi care munţii?
Liana Tatos: Când vine vorba despre cinematografie, Secretul armei… secrete ar fi trebuit să reprezinte un pisc. Ce fericit a fost la filmul ăsta! Cânta şi se juca cu actorii. Era ca un copil şi spera foarte tare în succes de public. A fost un pariu al lui prin care a vrut să demonstreze că poate face nu doar filme grave, ci şi comedie pură, la care să se râdă sănătos. E demenţă la filmul ăsta. A fost ţinut doi ani în cutii, apoi i-au dat drumul pe piaţa două zile. A avut un succes enorm, asa că a fost retras. N-a mai ştiut nimeni de el vreo 20 de ani. Abia acum este descoperit şi am fost în sălile de cinema şi la Bucureşti şi la Cluj şi la Timişoara. E demenţă, toată lumea este pe jos de râs. Citeste articolul »
