Foarte interesant! Parca imi pare rau ca am deja cartea ). Succes participantilor! Merita sa va dati osteneala!

Brava, Vlad & co! Evident, diavolul asteapta textele

@Diana: daca te tenteaza, give it a shot (o Apocalipsa 2012, o atentie – poate cu asta se ocupa acum? )
@MDP:

Până când este concursul, dacă nu vă supărați?

Nu ne suparam deloc
E drept ca nu am dat un dead-line, tocmai pentru ca la momentul cand am scris postul nu eram sigur ce feed-back va exista. Sa spunem pana la sfarsitul lunii acesteia, ar fi destul timp pentru convocarea muzelor?

E vreo problema daca blogul e in engleza?

Ce face Satana acum?

E O.K.

@Weird Vision: even better, more potential readers

http://weirdvision2001.blogspot.com/2009/08/challenge-what-is-devil-doing-right-now.html

http://anaveronica.wordpress.com/2009/08/13/raspuns-necurat-si-versificat/

http://paulamutu.blogspot.com/search/label/concurs_cu_personaje_necurate

2.000 de caractere cu spatii cu tot ori fara?

Am sa presupun ca fara. Am si un raspuns, pe http://sczeller.blogspot.com/

uf. Dubios. 2000 de caractere, sau 2000 de cuvinte?

@Stefana & Silvana: 2000 de caractere fara spatii, ca sa intre mai mult. Vine cam o pagina de word corp 12 la 1,5 randuri. Formula magica o gasiti mai sus: in prima ciorna scrii fara oprire si fara sa te uiti la nr. de caractere, in a doua ciorna tai si lasi esentialul si remediezi ce schioapata. E un exercitiu bun, you’ll like it.

Asta e raspunsul la intrebare. Apare si pe blog, dar vad ca nu-mi ia linkul… Cat despre exercitiul cu pricina, il practic de ceva vreme.

Uciga-L-Toaca butoneaza In draci telecomanda. Nu merge! Injura maruntel, pocnind din copite de ies scantei.
– Isi fac chiar de cap astia de la intretinere! Las’ ca-i le dau o suta de garzi la rand la cazane, sa se invete minte.
Scoate limba despicata, o trece peste telecomanda si zice ceva in sanscrita. De fapt, putea s-o spuna si-n engleza ori pe romaneste, da-i place sa se arate cunoscator de limbi rare. Chiar si cand madam Scaraotchi nu-i acasa, sa-l laude. Acu’ e plecata la mosie, la Coarnele Caprei. De ce si-o fi facut tocmai acolo o casa, Intunericimea Sa nu s-a dumirit niciodata. Da’ nici nu insista. Asa-s femeile, daca incerci sa le intelegi, iti naparleste toata blana de suparare si tot n-ai facut nimic.
Ecranul televizorului (plat, doi pe doi metri) se lumineaza si Tartorul se lasa pe spate In fotoliul de piele fina. Acus Incepe telenovela. Reluarea cu numarul trei. Nu se mai satura de ea. De la «Sclava Isaura » n-a mai vazut una asa de buna! In episodu’ asta, Betty se Impaca in sfarsit cu Armando. Mult le-a mai luat! De ceva vreme, Belzebut si-a notat In minte sa friga toti scenaristii la foc mic atunci cand ajung la el. Chiar daca el are tot timpul din lume, nu-i place cand altii lungesc treaba peste poate.
Ecranul palpaie, imaginea se da peste cap si se aude un bazait prelung. A venit inca o transa de pacatosi. Sarsaila scuipa intr-o parte.
– Tipu’ de la etaj chiar n-are masura! Totodeauna ii trimite cand sa inceapa Betty. Zau asa! Dupa ce ca nu primesc spor de conditii periculoase ori suprasolicitare psihica, ma mai si bruiaza!
Noroc ca e reclama… Aia simpatica, de-i place si lui, cu psihopatu’ slabanog. De fapt, daca te uiti in mintea lor, asa pirpirii sunt toti. Mai jos, cineva urla si cere indurare.
Scaraotchi scoate capul pe fereastra si tuna:
– Ba, potoliti-i pe astia sau va rup cozile!
Pacatosul ghioraie Inca putin si se opreste. Gata, si reclama s-a terminat! Necuratul isi intinde buzele intr-un zambet larg de sa-i iasa de pe fata. La mijlocul genericului, se simte deja mai iertator. Cand s-o termina episodul, ii lasa si pe pacatosi sa faca o pauza. De un sfert de ora.

@Stefana: felicitari, e foarte fain textul, m-am distrat copios. Legat de sfat, abia acum am vazut ca esti jurnalist; normal ca-l practici zilnic, ba uneori il mai practica si altii pentru tine

http://silvana95.wordpress.com/2009/08/14/crucificarea-diavolului/

Multumesc. Asa e, il mai practica si altii pentru tine. Sau tu pentru altii…

Am si eu doua intrebari, chiar daca sunt cam penibile:
1. Cum se anunta castigatorul? Ceva in genul UPDATE?
2. Mai sus am citit :pe cele mai frumoase le vom premia”. Asta inseamna ca vor fi mai multi castigatori?

Am trimis o data compunerea pe site-ul nemira, dar ca sa fiu sigur am sa o postez si aici. Sper sa nu fie nicio problema.

GÂNDURILE LUI ÎNTUNECATE

Săbiile se ciocneau, scoţând scântei ce se stingeau în hăul nesfârşit, deasupra căruia pluteau cei doi luptători. Unul dintre ei sări în spate, făcând o întoarcere de 180 de grade, după care reveni ca o tornada, trimiţând lovituri cu o precizie uimitoare. Celalalt zâmbi maliţios, iar ochii în totalitate negri căpătară o nuanţă roşiatica. Mana şficui elegant deasupra capului, apoi se îndrepta spre oponent. O privire îngrozită, un strigăt mut si o Umbră mai puţin care să populeze Infernul.
Doar nu se aştepta să-l las să câştige… prostul! Eu, stăpânul Infernului, umilit de o simplă Umbră? Pufni. Lăsă să-i scape din mana sabia, care se prefăcu pe data în cenuşă şi închise ochii. Când îi deschise se afla într-o cameră circulara de mărimea unei catedrale, împodobită cu statui abstracte. Camera era goală, iar paşii săi trezeau ecouri ce se pierdeau în imensitatea încăperii. Unele statui ţineau în mâini oglinzi uriaşe în care se reflecta întunericul disipat mult prea puţin de flacăra verzuie ce ardea în vârful obeliscului din centrul grandioasei construcţii.
Când ajunse la câţiva metri de piedestal se privi într-una dintre oglinzi. Poate că mândria fusese condamnarea lui, dar nu renunţase la ea… ba mai mult, aceasta sporise. Planul Lui aproape că reuşise. Imediat după acea luptă aprigă fusese aruncat în acel coşmar. Ajunsese chiar să cerşească îndurare. Cât de slab am fost! Dar lucrurile se schimbaseră: încet-încet îşi recăpătase puterile şi dăduse forma acelui abis nenorocit… ba chiar îl făcuse un loc plăcut. Şi peste toate acestea îşi păstrase frumuseţea de aur.
Îşi continua drumul. Zeci de gânduri îi treceau fulgerător prin cap. Se întreba dacă ar trebui să joace o partidă de tenis sau să urmărească „Neveste disperate”. Hmm, grea decizie! Totuşi aceste gânduri lăsară locul unuia mult mai demn de importanţă. Când mâna lui atinse piatra, flacăra verde-smarald explodă, formând o reţea de foc, care în curând începu să strălucească orbitor până ce deveni un fel de ecran uriaş. Pe feţele îngerilor de pe ecran se citea disperarea. Ştiau că Poarta nu va mai rezista mult. În curând mă veţi revedea, fraţilor, zise el începând să râdă, în timp ce o pereche de aripi negre ţâşniră din spinarea lui şi se îndreptară, concomitent cu mâinile, spre uriaşa imagine ce începuse să se destrame.

MAGYKHURIN

@Magykhurin: interesanta povestirea, bravo. Castigatorii vor fi anuntati aici pe blog si fiecare va fi contactat prin email. Da, pot fi mai multi castigatori.

http://serviciipeweb.ro/propriu/2009/08/17/CeCrede%C5%A3iC%C4%83FaceDiavolul%C3%8EnAcestMoment.aspx

@Vlad- se pare ca ai dat lovitura cu cartea asta,adevarul este ca “Este superbuna!” ,cititi-o cit mai repede, dar cu lumina aprinsa! si nu glumesc cind spun asta!

http://mirceapricajan.wordpress.com/2009/08/18/m-am-jucat-putin/

Tolanit lasciv pe un morman de perne, scarpinandu-si, cu unghiile lungi, pantecul revarsat, Diavolul priveste lumea in oglinda unei fantani rotunde si intunecate. Ii vede pe oameni printre sclipirile neguroase ale apei fara fund. E multumit de ceea ce i se arata. In general, cand lucrurile par sa stagneze, arunca inauntru o mana de seminte ce incoltesc imediat. Ale urii si invidiei sunt din soiul cel mai bun dar, din cand in cand, isi condimenteaza malefica supa si cu germenii lacomiei si ai desfraului. Mai are si altele la indemana, insa le pastreaza pentru momente mai speciale…
Acum se uita la un razboi: e una dintre distractiile cele mai sigure: nu se poate sa nu existe unul, undeva in lume, in orice moment. E adevarat, nu mai sunt timpurile de altadata, cand gasea multe, pe alese. Era suficient sa-si fluture usor mana peste luciul apei, pentru a schimba scena si aproape de fiecare data i se aratau alte varsari de sange, tradari, intrigi si pofte nesatioase. Pe unele le-a urmarit cu interes, seara de seara, timp de zeci de ani (ziua era ocupat cu treburi mai importante). “Razboiul de o suta de ani, parca a fost ieri…” isi aminti, zambind cu nostalgie si, de placere, incepu sa-si penduleze lenes coada. “Eh, dar nici timpurile de-acum nu sunt de lepadat. E adevarat, razboaiele s-au mai demodat, dar au aparut distractii mult mai rafinate” isi spuse, cu placere, amintindu-si de pungile cu snacks. Un grup de pamanteni pe care-i simpatiza tocmai inventase unele noi: dulci, dar in acelasi timp sarate, moi, dar cu o coaja crocanta, cu ingrediente ieftine si usor de produs in orice laborator, stralucitor colorate. Nici macar nu fusese necesar sa le dea o mana de ajutor. Se descurcasera singuri si era mandru de ei: opera lor o sa aiba cel mai mare succes la copii, dar nici parintii n-o sa se dea in laturi sa-o guste: in ciuda ratiunii, o vor gasi irezistibila.

Dolofan si blondut, vesel si cu ochi blanzi, dupa zeci de probe de rautate si duritate, dracusorul Ruby a fost, in cele din urma, acceptat in Clanul Dracilor Juniori. Inca din prima zi de juniorat, juriul dracesc l-a expediat in lume cu o lovitura de bocanc. Fericit ca a scapat de iadul care i se parea prea dur pentru firea sa sensibila, s-a ridicat incetisor din praful in care aterizase, s-a scuturat cu delicatete pe blanita blonda si s-a uitat de jur imprejur. In fata – nimic. In stanga – nimic. In dreapta – nimic. Absolut socat, a aruncat o privire tematoare si in spate. Privelistea l-a inghetat subit. O viermuiala de oameni, de masini, cladiri inalte, ciment, sticla, sosele incinse, prafuite si urat mirositoare, tipete, urlete, plansete, rasete violente si stridente, claxoane; un haos infiorator, care l-a speriat mai tare decat pustiul din fata si mai ales, mai tare decat iadul cu foc, smoala si pucioasa, din care tocmai fusese azvarlit. Tremurand din toate incheieturile, a luat-o la goana inspre nimicul in care tocmai isi odihnise ochisorii. Dupa cateva ore bune de alergat, s-a oprit sa se odihneasca. Haosul omenesc ramasese departe in urma, o amintire urata in inocenta lui minte draceasca. De jur imprejur nu era nimic. Doar lumina si stralucire. Disperat, si-a dat seama ca singuratatea e mai rea si decat lumea oamenilor si decat iadul dracilor. Dintr-o data, s-a luminat: in calitate de drac-junior, i se puteau implini 3 dorinte sataniste.
Cu ochii umezi de emotie si fericire, Ruby si-a dorit un prieten bun si o sotie, amanand putin cea de-a treia dorinta, din lipsa de imaginatie. Fiind considerate suficient de diabolice, dorintele i-au fost indeplinite pe loc. Asa ca s-a trezit intr-o garsoniera stramta, cu igrasie si cu peretii crapati, langa un morman de cioburi de farfurii si pahare, certandu-se de zor cu sotia si cu prietenul care il inselasera. Disperat, Ruby si-a pus si cea de-a treia dorinta: sa ajunga din nou in iad, in foc si pucioasa… Acolo era ordine si disciplina, totul era planificat si organizat, isi facuse si prieteni, daca voia, putea sa se reculeaga singur intr-un coltisor linistit… Asa ca Ruby, dracusorul blond si bland, fix in clipa aceasta isi vopseste blana in negru, isi ascute ghearele si coltii, invata sa-si mijeasca ochii cu rautate, pentru a fi un veritabil diavol, pregatindu-se pentru tihna vesnica a iadului adevarat.

Tentativa mea la marele premiu

http://viatacanviata.blogspot.com/2009/08/criza-de-pacatosi-in-iad.html

A fost pus pe NemiraBooks dar il pun si aici ca sa putem centraliza

http://lifeofwonders.wordpress.com/2009/08/19/concurs-cu-personaje-necurate-ed-nemira/

Un tanar iesi din cafeneaua BonTon si se indrepta grabit catre serviciu.Drumul prin gangul Florilor scurta la aproape jumatate timpul in care ar fi putut ajunge la locul de munca asa ca nu ezita.
Inainta hotarat cu mintea la acel lucru important care devenise acum si urgent. La un moment dat, ridica privirea si se trezi in fata unei uriase limbi de foc de un albastru intens. Suspendata in aer la aproximativ jumatate de metru, flacara brazada cerul cu limbile sale uriase raspandind un puternic miros de sulf. Tipete de groaza si gemetele infioratoare razabateau prin aceste flacari ce pareau ca mistuie insasi viata.
Unicul spectator al acestui spectacol inedit se uita inmarmurit si cu gura usor intredeschisa pentru cateva secunde. Clipi brusc de parca ar fi vrut sa indeparteze acea imagine din mintea sa.
- Wow,spuse tanarul intr-un final,super fain trucul. Si chestia cu tipetele…chiar veridica. Aproape ca am crezut. N-am priceput insa ce era cu sulful. Eu zic sa mai lucrezi la aspectul asta. Uite, iti las cartea mea de vizita, ma cam grabesc acum dar sper sa vii la o auditie. Suntem in cautarea unui specialist in efecte pirotehnice pentru urmatorul nostru film si cred ca tu esti persona potrivita.
In spatele perdelei de flacari albastre se puteau intrezari doi ochi bulbucati de uimire. Totul s-a petrecut intr-o fractiune de secunda. Iata de ce, chiar si dupa ce tanarul plecase indreptandu-se netulburat catre serviciu, cei doi ochi ramasesera la fel de bulbucati uitandu-se in gol. Se auzi un suspin adanc, iar flacara disparu brusc luand cu ea atat efectele sonore cat si pe cele olfactive.
Batranul intra in casa si se indrepta greoi catre sufragerie unde il astepta „jumatatea sa”, o batrana cu parul alb si o privire iscoditoare. Se asezara amandoi la masa rotunda din mijlocul camerei cu cate o ceasca ce ceai in fata.
-Ma simt total inutil spuse batranul cu o expresie de o tristete ireversibila pe fata.
-Nu te intrista, spuse batrana. Toti batranii se ciocnesc de un sentiment de inutilitate la o anumita varsta.
-Dar eu nu sunt orice batran!spunse el aproape enervat. Da, stiu, cresc repede insa ATAT de repede? Adica hai sa fim seriosi, au numai 2000 de ani. Cat de mult pot invata in 2000 de ani?
-Aparent indeajuns de mult incat sa nu mai creada in noi. Cred ca este timpul sa mergem acasa. Si uite, ca sa nu mai fii suparat, data viitoare poti sa creezi tu lumea. Ce zici?

2000 de ani? Tipul ăsta ar trebui să aibă mai mult…

Imi postez si eu aici “textul cu draci”, cu toate ca l-am trimis si la adresa indicata. Lectura placuta !

FAUST RELOADED

Sosise timpul ca Scaraoschi Jr. 666666 să părăsească iadul.
Din punct de vedere personal era un eveniment major, din punct de vedere drăcesc, ca să zic aşa, era însă ceva banal, având în vedere că în fiecare zi, 110 diavoli părăseau iadul cu destinaţia Pământ.
Juniorul 666666 reuşise să hack-uiască reţeaua internet pământeană şi să se documenteze până la cel mai mic detaliu privind locaţia în care dorea să se stabilească.
Aflat în faţa seniorului, juniorul 666666 realiză că are mai multe emoţii decât s-ar fi aşteptat şi pe care nici nu reuşea să şi le stăpânească. Acest lucru îl făcea să fie mai nervos decât trebuia şi să-i dea peste cap scenariul pe care şi-l pregătise pentru această ocazie : el, într-o atitudine autoritară, negru, rece, impresionându-l complet pe Scaraoschi senior.
Acesta îl privi curios câteva clipe şi realiză că 666666-ul din faţa lui avea emoţii şi “draci” din acest motiv. Toţi încercau să-l impresioneze, dovadă că sistemul şi codul educaţional scotea draci absolvenţi de cea mai joasă speţă.
-Locaţia, 666666 ?
-Bucureşti, România, răspunse sigur pe el Scaraoschi junior, ştiind că de data aceasta avea să-l impresioneze în mod sigur pe senior.
Acesta ridică mirat sprâncenele stufoase.
-Bucureşti ? întrebă, ca să fie sigur că puştiul cu corniţe şi codiţă, din faţa lui, avea suficiente cunoştinţe de geografie ca să nu încurce locaţia. Budapesta, Boston, Baltimore ? verifică seniorul.
-Nu, Bucureşti, Casa Poporului, specifică cu exactitate locaţia, pentru a nu fi nici un motiv de îndoială.
De obicei, drăcuşorii solicitau Londra, Paris, New York, în locaţii precum Bucureştiul, Kiev, Moscova ajungeau doar cei mutaţi disciplinar sau câte o misiune specială precum schimbarea şefului KGB-ului sau transferul vreunui fotbalist dat dracului la TSKA Moscova, al cărui fan era.
-Motivaţia? întrebă Scaraoshi senior. Răspunsul trebuia să fie la fel de scurt.
-O clădire uriaşă, atât la suprafaţă cât şi în adâncime. Sistemul de organizare minim. Gradul de corupţie maxim.
Se părea că dracul din faţa lui suferea puţin de grandomanie, dar presimţea că avea să facă treabă bună.
-Să te ia dracu! spuse Scaraoschi. Aceasta era formula de aprobare plus o scurtă urare de succes.
666666 mulţumi şi aproape instantaneu a fost teleportat în clădirea Casei Poporului, precum într-un episod din Star Trek.
Întâlnirea, pe holul dosnic al uriaşei clădiri, cu bărbatul cu chelie nu era un lucru întâmplător. Juniorul 666666 avea pregătit un algoritm în detaliu al intruziunii sale în acest loc. Ştia că aproape în fiecare zi acest bărbat se strecura nevăzut în clădire, pentru a se întâlni şi complota.
-Bună ziua, vă ofer nemurirea, spuse Scaraoschi junior, făcând o ofertă directă şi eficientă, aşa cum învăţase în şcoala iadului.
Bărbatul se opri, descumpănit câteva clipe, după care începu să râdă zgomotos.
-Pardon, m-ai confundat cu Faust, tinere. Am eu faţă de profesor, ce dracu ?! şi continuă să râdă şi mai tare, încântat de gluma făcută.
-Absolut greşit, ştiu cine sunteţi, iar eu sunt… şi 666666 îşi arătă pentru câteva clipe adevărata înfăţişare.
Bărbatul cu chelie amuţi câteva clipe, apoi începu să râdă din nou :
-Chiar eşti dracu gol !
-Vă ofer nemurirea…
-Hai sictir cu nemurirea ta ! Ia fii atent aici ! şi bărbatul cu chelie îşi arătă pentru câteva clipe adevăratul chip. Un monstru înspăimântător din Alpha Centauri, cum junior 666666 văzuse doar în filmele science fiction piratate de pe internetul pământean. Alien 007 este numele meu adevărat. Şi acum, băi Mefistofel, uşcheala din acest loc, până nu pun laserele pe tine ţi te transform în smoală pentru asfalt.
Scaraoschi Junior 666666 rămase nemişcat, nevenindu-i să creadă de întâmplarea trăită. Bărbatul cu chelie plecase aşa cum apăruse, fără să-i mai acorde nici cea mai mică atenţie şi tot scenariul lui se prăbuşise ca un castel de nisip. Diavolul nu renunţă însă niciodată ! Începu să construiască un nou algoritm. Sosise timpul să intre în opoziţie.

Un rău mai rău ca răul?

„Marele oraş scotea sunete din cele mai bizare. Ba nu, un singur sunet bizar. Un sunet care îţi îngheţa sângele, care îţi făcea oasele să tremure, stomacul să se agite periculos şi inima să stea în loc. Glasul Lui. Al Diavolului…”
Aşa începea povestirea unui scriitoraş ratat. Bun de nimic dacă mă întebaţi. Cuvinte goale, fără umplutură, fără sentiment. Şi total lipsite de adevăr. „Glasul Diovolului” din părţi! Pesemne, Satan e tare răguşit dacă vocea-i sună astfel. Acesta nu e glasul Diavolului, nu, nu, e glasul răutăţii oamenilor, glasul inimilor lor bolnave de sentimente negative.
Cum de sunt sigur? Pentru că eu sunt Diavolul! Necuratul în persoană! Deşi, dacă m-aţi vedea nu aţi crede. Acum am un corp.Un corp…uman. Am membre, epidermă, organe, sânge.
Străbat străzile în corpul unui bărbat în căutarea…Nu ştiu ce caut. Poate puterea pierdută. Puterea furată de cei ce mi-au jurat credinţă. A fost greşeala mea. Nu trebuia să mă încred în cei născuţi din Lumină.
Ei, iată că şi Satana face greşeli! Greşeli care mă fac să mă gândesc dacă într-adevăr n-am nimic în comun cu oamenii. Dar iată-mă: acum sunt om!
Trădătorii sunt copiii ai Lui, copiii care L-au trădat şi care m-au trădat şi pe mine: Lucifer, îngerul negru orbit de putere, Lilith, femeia ce nu I-a ascultat vrerea, şi Şarpele, creatură a Sa, coruptă de rău şi supusă mie.
M-au detronat, furat puterea şi lăsat în acest corp nedemn de mine, corp pe care-l plimb printre oamenii pe care veacuri la rând i-am corupt, ispitit şi apoi pedepsit.
Şi aceşti trădători au fost ucenicii mei…POate că i-amînvăţat prea bine?
Acum că văd oamenii aşa cum nu i-am mai văzut vreodată, tind să cred că poate îngerul, femeia şi şarpele au avut dreptate detronându-mă. Vremurile pe care le văd şi trăiesc acum par atât de diferite faţă de cele ce le vedeam prin prisma de entitate malefică, atât de diferite prin ochii unui om. Oamenii sunt răi. Poate mai răi decât i-aş fi putut eu face vreodată. Poate că n-aş fi putut controla pe cei ce merg cu bună stiinţă spre Infern.
Nu se mai lasă stăpâniţi de răul pur, ci de sentimente contradictorii, sentimente care le macină minţile şi îmbolnăveşte sufletele. Pe mulţi chiar şi cea mai profundă iubire îi poate duce la cea mai înverşunată ură. Mileniile în care am stăpânit nu au lăsat ca urme doar războaie, boli şi suferinţă; acum oamenii se lasă orbiţi de aceste sentimente bizare şi neînţelese nici de ei dorind doar să-şi facă rău unul altuia. Trădează şi mint, distrug dragostea şi-şi lasă demonii interiori să devoreze tot ce e bun, pur, tot ce poate aduce fericire şi iertare.
Au trăit prea mult timp sub aurele întunecate ale celor trei servitori ai mei. Prea mult timp, aceştia trei au nutrit sentimente ascunse faţă de cel mai mare binefăcător al lor: Eu. Prea mult timp m-am lăsat slăbit de vicleşugurile lor.
Poate că sunt prea slab. În ultimele zile umane, nu am putut ispiti un om, nu l-am putut atrage spre rău, nu un rău aşa cum mi-aş fi dorit. Pentru că mulţi deja sunt infectaţi cu un altfel de rău. Un rău rău.
Cei neatinşi de boala întunecată a sufletului se apără şi sunt apăraţi de Lumină.
Am început (sau mi se pare) să uit. Nu ştiu ce, dar uit. Uneori cred că tot ce gândesc, ce-mi mai amintesc sunt doar vedenii, că existenţa mea ca Stăpân al Întunericului e rodul nebuniei umane.
Probabil că acum trădătorii mei se ceartă pe putere. Proştii! Unul singur e demn de nemăsurata-mi putere întunecată: omul numit de oameni Antihrist.
Şi, deşi încă nu ştiu cum, acesta-mi va redea puterea…
Dar pe moment trebuie să-mi canalizez energia asupra omenirii ca om, trebuie să aflu care mi-a fost greşeala atât de fatală. Căci trebuie să-mi recapăt tronul. Nu se poate ca pur şi simplu să nu mai fiu apt şi demn să stăpânesc răul…

Ma scuzati ca intreb, dar unde s-au anuntat castigatorii? Credeam ca se vor afisa aici prin Update…

@Magykhurin: working on that, just a sec.