„Marele oraş scotea sunete din cele mai bizare. Ba nu, un singur sunet bizar. Un sunet care îţi îngheţa sângele, care îţi făcea oasele să tremure, stomacul să se agite periculos şi inima să stea în loc. Glasul Lui. Al Diavolului…”
Aşa începea povestirea unui scriitoraş ratat. Bun de nimic dacă mă întebaţi. Cuvinte goale, fără umplutură, fără sentiment. Şi total lipsite de adevăr. „Glasul Diovolului” din părţi! Pesemne, Satan e tare răguşit dacă vocea-i sună astfel. Acesta nu e glasul Diavolului, nu, nu, e glasul răutăţii oamenilor, glasul inimilor lor bolnave de sentimente negative.
Cum de sunt sigur? Pentru că eu sunt Diavolul! Necuratul în persoană! Deşi, dacă m-aţi vedea nu aţi crede. Acum am un corp.Un corp…uman. Am membre, epidermă, organe, sânge.
Străbat străzile în corpul unui bărbat în căutarea…Nu ştiu ce caut. Poate puterea pierdută. Puterea furată de cei ce mi-au jurat credinţă. A fost greşeala mea. Nu trebuia să mă încred în cei născuţi din Lumină.
Ei, iată că şi Satana face greşeli! Greşeli care mă fac să mă gândesc dacă într-adevăr n-am nimic în comun cu oamenii. Dar iată-mă: acum sunt om!
Trădătorii sunt copiii ai Lui, copiii care L-au trădat şi care m-au trădat şi pe mine: Lucifer, îngerul negru orbit de putere, Lilith, femeia ce nu I-a ascultat vrerea, şi Şarpele, creatură a Sa, coruptă de rău şi supusă mie.
M-au detronat, furat puterea şi lăsat în acest corp nedemn de mine, corp pe care-l plimb printre oamenii pe care veacuri la rând i-am corupt, ispitit şi apoi pedepsit.
Şi aceşti trădători au fost ucenicii mei…POate că i-amînvăţat prea bine?
Acum că văd oamenii aşa cum nu i-am mai văzut vreodată, tind să cred că poate îngerul, femeia şi şarpele au avut dreptate detronându-mă. Vremurile pe care le văd şi trăiesc acum par atât de diferite faţă de cele ce le vedeam prin prisma de entitate malefică, atât de diferite prin ochii unui om. Oamenii sunt răi. Poate mai răi decât i-aş fi putut eu face vreodată. Poate că n-aş fi putut controla pe cei ce merg cu bună stiinţă spre Infern.
Nu se mai lasă stăpâniţi de răul pur, ci de sentimente contradictorii, sentimente care le macină minţile şi îmbolnăveşte sufletele. Pe mulţi chiar şi cea mai profundă iubire îi poate duce la cea mai înverşunată ură. Mileniile în care am stăpânit nu au lăsat ca urme doar războaie, boli şi suferinţă; acum oamenii se lasă orbiţi de aceste sentimente bizare şi neînţelese nici de ei dorind doar să-şi facă rău unul altuia. Trădează şi mint, distrug dragostea şi-şi lasă demonii interiori să devoreze tot ce e bun, pur, tot ce poate aduce fericire şi iertare.
Au trăit prea mult timp sub aurele întunecate ale celor trei servitori ai mei. Prea mult timp, aceştia trei au nutrit sentimente ascunse faţă de cel mai mare binefăcător al lor: Eu. Prea mult timp m-am lăsat slăbit de vicleşugurile lor.
Poate că sunt prea slab. În ultimele zile umane, nu am putut ispiti un om, nu l-am putut atrage spre rău, nu un rău aşa cum mi-aş fi dorit. Pentru că mulţi deja sunt infectaţi cu un altfel de rău. Un rău rău.
Cei neatinşi de boala întunecată a sufletului se apără şi sunt apăraţi de Lumină.
Am început (sau mi se pare) să uit. Nu ştiu ce, dar uit. Uneori cred că tot ce gândesc, ce-mi mai amintesc sunt doar vedenii, că existenţa mea ca Stăpân al Întunericului e rodul nebuniei umane.
Probabil că acum trădătorii mei se ceartă pe putere. Proştii! Unul singur e demn de nemăsurata-mi putere întunecată: omul numit de oameni Antihrist.
Şi, deşi încă nu ştiu cum, acesta-mi va redea puterea…
Dar pe moment trebuie să-mi canalizez energia asupra omenirii ca om, trebuie să aflu care mi-a fost greşeala atât de fatală. Căci trebuie să-mi recapăt tronul. Nu se poate ca pur şi simplu să nu mai fiu apt şi demn să stăpânesc răul…

FAUST RELOADED

Sosise timpul ca Scaraoschi Jr. 666666 să părăsească iadul.
Din punct de vedere personal era un eveniment major, din punct de vedere drăcesc, ca să zic aşa, era însă ceva banal, având în vedere că în fiecare zi, 110 diavoli părăseau iadul cu destinaţia Pământ.
Juniorul 666666 reuşise să hack-uiască reţeaua internet pământeană şi să se documenteze până la cel mai mic detaliu privind locaţia în care dorea să se stabilească.
Aflat în faţa seniorului, juniorul 666666 realiză că are mai multe emoţii decât s-ar fi aşteptat şi pe care nici nu reuşea să şi le stăpânească. Acest lucru îl făcea să fie mai nervos decât trebuia şi să-i dea peste cap scenariul pe care şi-l pregătise pentru această ocazie : el, într-o atitudine autoritară, negru, rece, impresionându-l complet pe Scaraoschi senior.
Acesta îl privi curios câteva clipe şi realiză că 666666-ul din faţa lui avea emoţii şi “draci” din acest motiv. Toţi încercau să-l impresioneze, dovadă că sistemul şi codul educaţional scotea draci absolvenţi de cea mai joasă speţă.
-Locaţia, 666666 ?
-Bucureşti, România, răspunse sigur pe el Scaraoschi junior, ştiind că de data aceasta avea să-l impresioneze în mod sigur pe senior.
Acesta ridică mirat sprâncenele stufoase.
-Bucureşti ? întrebă, ca să fie sigur că puştiul cu corniţe şi codiţă, din faţa lui, avea suficiente cunoştinţe de geografie ca să nu încurce locaţia. Budapesta, Boston, Baltimore ? verifică seniorul.
-Nu, Bucureşti, Casa Poporului, specifică cu exactitate locaţia, pentru a nu fi nici un motiv de îndoială.
De obicei, drăcuşorii solicitau Londra, Paris, New York, în locaţii precum Bucureştiul, Kiev, Moscova ajungeau doar cei mutaţi disciplinar sau câte o misiune specială precum schimbarea şefului KGB-ului sau transferul vreunui fotbalist dat dracului la TSKA Moscova, al cărui fan era.
-Motivaţia? întrebă Scaraoshi senior. Răspunsul trebuia să fie la fel de scurt.
-O clădire uriaşă, atât la suprafaţă cât şi în adâncime. Sistemul de organizare minim. Gradul de corupţie maxim.
Se părea că dracul din faţa lui suferea puţin de grandomanie, dar presimţea că avea să facă treabă bună.
-Să te ia dracu! spuse Scaraoschi. Aceasta era formula de aprobare plus o scurtă urare de succes.
666666 mulţumi şi aproape instantaneu a fost teleportat în clădirea Casei Poporului, precum într-un episod din Star Trek.
Întâlnirea, pe holul dosnic al uriaşei clădiri, cu bărbatul cu chelie nu era un lucru întâmplător. Juniorul 666666 avea pregătit un algoritm în detaliu al intruziunii sale în acest loc. Ştia că aproape în fiecare zi acest bărbat se strecura nevăzut în clădire, pentru a se întâlni şi complota.
-Bună ziua, vă ofer nemurirea, spuse Scaraoschi junior, făcând o ofertă directă şi eficientă, aşa cum învăţase în şcoala iadului.
Bărbatul se opri, descumpănit câteva clipe, după care începu să râdă zgomotos.
-Pardon, m-ai confundat cu Faust, tinere. Am eu faţă de profesor, ce dracu ?! şi continuă să râdă şi mai tare, încântat de gluma făcută.
-Absolut greşit, ştiu cine sunteţi, iar eu sunt… şi 666666 îşi arătă pentru câteva clipe adevărata înfăţişare.
Bărbatul cu chelie amuţi câteva clipe, apoi începu să râdă din nou :
-Chiar eşti dracu gol !
-Vă ofer nemurirea…
-Hai sictir cu nemurirea ta ! Ia fii atent aici ! şi bărbatul cu chelie îşi arătă pentru câteva clipe adevăratul chip. Un monstru înspăimântător din Alpha Centauri, cum junior 666666 văzuse doar în filmele science fiction piratate de pe internetul pământean. Alien 007 este numele meu adevărat. Şi acum, băi Mefistofel, uşcheala din acest loc, până nu pun laserele pe tine ţi te transform în smoală pentru asfalt.
Scaraoschi Junior 666666 rămase nemişcat, nevenindu-i să creadă de întâmplarea trăită. Bărbatul cu chelie plecase aşa cum apăruse, fără să-i mai acorde nici cea mai mică atenţie şi tot scenariul lui se prăbuşise ca un castel de nisip. Diavolul nu renunţă însă niciodată ! Începu să construiască un nou algoritm. Sosise timpul să intre în opoziţie.

http://lifeofwonders.wordpress.com/2009/08/19/concurs-cu-personaje-necurate-ed-nemira/

http://viatacanviata.blogspot.com/2009/08/criza-de-pacatosi-in-iad.html