Vlad Puescu

De prin presă adunate: Dilemateca Nr. 36 / mai 2009

Articol scris de Vlad Puescu la data de 11 May 2009

În ultimul număr al Dilematecii, revistă dragă mie despre care am mai vorbit, puteţi citi două recenzii bine scrise la cărţi “nemiroide”: Alexandru Budac comentează primul volum al antologiei The Year’s Best Fantasy and Horror, în timp ce Iaromira Popovici îşi continuă rubrica (nefericit intitulată) cu o discuţie pe seama romanului Shining de Stephen King. Revista nefiind online, daţi fuga până la chioşcul de presă şi cumpăraţi-o până nu dispare.

PS: amuzantă la rubrica “Dilemateca vă recomandă” este şi însemnarea lui Alex Leo Şerban despre  La limita vulgarităţii de Philippe Tretiack şi Helene Sirven, însemnare anterioară celei de aici.

PPS: la rubrica 3,14TECA o însemnare a lui Mircea Vasilescu îmi provoacă satisfacţii şi mai mari. Este vorba despre Andrea Camilleri, ale cărui romane din seria Comisarul Montalbano monopolizează topurile de vânzări din Italia (şi nu numai, seria fiind un adevărat fenomen internaţional cu peste zece milioane de exemplare vândute; în peninsulă volumele sale au ajuns la a 18-a sau 20-a ediţie în decurs de câteva luni). Însemnarea se termină astfel:

“Mă întreb dacă vreun editor român îl va descoperi. Cred că merită.”

Răspuns imaginar: l-am descoperit, şi suntem siguri că merită!

Similar Posts:


4 persoane au comentat acest post

May 21, 2009 - 3:53 pm
michael a spus:

bravo pentru camilleri. asta a fost o informatie pt publicul asteptator, nu?

May 21, 2009 - 4:08 pm
Vlad Puescu a spus:

Nu prea inteleg care e publicul “asteptator”… pls explain

May 21, 2009 - 6:21 pm
michael a spus:

pai cei care asteapta sa vada ce mai publica nemira sau cei care asteapta sa apara camilleri in ro

May 22, 2009 - 9:53 am
Vlad Puescu a spus:

Da, pai tot blogul e pentru cei “asteptatori” :D