Volumul de povestiri Floarea de loldilal va fi lansat oficial la Bookfest, în cadrul standului Nemira, sâmbătă, 2 iunie, la ora 15:00! Alături de autoare, care va susține și o sesiune de autografe, vor fi prezenți ca invitați Liviu Radu și Ștefan Ghidoveanu. Vă așteptăm în număr cât mai mare!

Mai jos vă prezentăm una din povestirile noastre preferate din această carte, împreună cu mai multe informații despre „Tușa Vero”, așa cum este Ana-Veronica Mircea cunoscută prietenilor.

ANA-VERONICA MIRCEA s-a născut la 14 iulie 1957 în București. Ca scriitoare, a obținut 17 premii, o mențiune și o nominalizare pentru proză scurtă SF la diverse concursuri naționale, cele mai importante fiind acelea organizate de Editura Nemira (două premii II, în 1992 și 1993, pentru Paradisul bărbaților și Sfinte Dumnezeule!, și premiul I, în 1994, pentru Ghinion) și premiul II la Concursul Helion, ediția 1994, pentru Închisoare Contravențională. A publicat numeroase texte în antologii, reviste, ziare și fanzine și un volum de proză scurtă SF (supra-Viețuitorii). În prezent traduce beletristică – mai ales romane și povestiri SF, cea mai cunoscută traducere fiind trilogia lui Suzanne Collins, Jocurile Foamei.

Iată și povestirea, care face parte din volumul Floarea de loldilal:

CLOCITORUL JOSH

În centrul Insulei, pe Platoul înalt, se află Nava. Imensă, strălucitoare – și de neclintit. Pentru că Nava e o epavă. Strămoșii Tuturor, adică Joan și Sean, naufragiații, au trudit o viață ca să-i redea puterea – și urmașii le-au preluat strădaniile, dar, generații de-a rândul tot dând greș, descurajarea i-a îndemnat să lase știința reparării ei pierdută în uitare. Acum, din toată Nava, doar calendarul mai e viu. Și numără, neobosit, anii-acasă. ACASĂ e planeta de unde nava i-a adus pe Joan și Sean. Sau de unde Joan și Sean au adus Nava. Ori cum ai răsuci cuvintele, pentru Nepăsători e totuna. Dar nu și pentru Navaiști sau Joanseaniști, căci, pentru unii, adevărul înseamnă „La început a fost Nava“, iar pentru ceilalți – „Joan și Sean au fost începutul“. Cât despre anii-acasă, tuturor ne e greu să ne imaginăm că pe planeta aia răstimpul dintre două primă – veri trecea atât de iute! Fiindcă un an-aici e, adesea, o viață de om, oricare dintre cele patru anotimpuri durând ceva mai mult de șase ani-acasă.

AICI e planeta noastră. Sau numai Insula, pe care niciun om n-a părăsit-o, niciodată. încercări au fost, nenumărate, dar Oceanul e mânios și corăbiile noastre sunt firave. întotdeauna valurile i-au pedepsit pe te merari, purtându-le înapoi, cu mare grabă, hoiturile umflate. Până ce și meșterirea corăbiilor a devenit o taină uitată! De fapt, legenda spune că Joan și Sean, sosiți AICI când primăvara dădea în vară, au crezut că Insula e singurul pământ, că e miracolul unei planete inundate. Dar, toamna târziu, păsările și-au umplut mar – supiile cu provizii, au înghesuit printre ele puii nevârstnici – și au plecat. Spre alte insule, spre vreun continent? Asta nimeni n-a aflat-o. în schimb, am învățat că, după ce acolo unde Oceanul devine Cer, iar Cerul devine Ocean ultima pasăre dispare, se nasc norii.

Norii întunecați ai Frigului, care se bulucesc jur-împrejur, înghițind seninul boltit asupra Insulei, așa cum talazurile înghit plajele primitoare. Și încep ploile târzii, adică începe Greul. Căci gândacii, delicioșii gândaci a căror crustă rumenită pe jar trosnește înainte de a-ți vărsa în gură dulceața cărnii flasce, pier înghețați și trupușoarele lor rubiconde – cele pe care nu le culegem, pentru că au intrat deja în putrefacție – se descompun sub rafalele de stropi mărunți, înghesuiți și reci, îngroșând tina lipicioasă. Doar ouăle lor, pitite undeva, în afundurile pămân tului, așteaptă primăvara următoare. Răbdătoare și nestânjenite. Căci nu le căutăm, săpând. Săpăm numai acolo unde bănuim ca e o vizuină de șopârlă. Pentru că târâtoarele astea gustoase hibernează, cât ține lunga iarnă, în galeriile adânci de la poalele Dealurilor Joase.

Așa ne agonisim hrana în vremea primelor ninsori, adică preț de un an-acasă. Pe urmă zăpada și gheața sunt prea groase, gerul prea mușcător, și noi, baricadați în adăposturi, ne drămuim proviziile. Ne-am învățat prevăzători, cămările sunt burdușite. Totuși, dacă nu i-am mânca pe copiii născuți în iarnă și pe bătrânii (puținii și ațoșii bătrâni pentru care iarna e a treia), rezervele s-ar termina înainte de al șaselea an-acasă al iernii, când vremea se îmblânzește – și ieșim la săpat.

Cu mic cu mare, săpăm și chiuim când descoperim șopârlele sfrijite, șopârlele trufandale! Asta se-ntâmplă iarna, toți povestesc la fel. Și eu, cea născută la început de vară, aștept cu teamă să dau piept cu anotimpul potrivnic. Mai ales îmi imaginez cum o vom mânca pe bunica Astrid, aia care ne ține din scurt cât e ziua. Cât eram mai mărunți, ne altoia des, lovind cu sete, încruntată și strângându-și și mai mult gura pungită. însă acum ne prinde din ce în ce mai rar și se răzbună aruncându-ne ocări printre gingiile pustii.

– Eu cred că n-am să gust din ea, îi spun lui Bert, care îmi e și văr, și prieten bun. Mă tem că n-o să-mi cadă bine la stomac!
Și zâmbesc, așteptându-i hohotul de râs. Dar el răspunde, grav:
– Eu știu că n-o s-o gust. N-o să am cum, pentru că n-o să fiu pe Insulă la iarnă!
Mă strâmb. încearcă să-și bată joc de mine, ca de obicei! Mă crede fraieră, doar pentru că sunt fată, nu băiat!
Și râde. Acum râde, încleștându-mi mâna când sunt gata să-l plesnesc.
– Stai, stai și ascultă-mă! Vorbesc serios. Să nu văd primăvara dacă mint!
– Păi n-o s-o vezi! mă hlizesc eu. Doar n-o să fii AICI! Cum o să pleci? înot? în zbor? în vis?
– Hm, hm, se fandosește, clătinând din cap. Ai cam ghicit! Adică, în vise sunt deja departe! Iar de plecat de-adevăratelea plec chiar în zbor, s-o știi!
Dezamăgită, îl privesc chiorâș:
– Te-ai dat cu Navaiștii? Te rogi în Navă? O implori să plece și să te ia cu ea? Și ai avut o revelație, și gata, nu te-ndoiești că ești Cel-care-poate? Că o s-asculte toc mai vrerea ta?
– Mă crezi tâmpit?! se supără. Nu, Lisa, n-o să plec cu Nava. Cu păsările o să plec. Și ele zboară, nu?
– Ce?! Ceee?!
– Ce-ai auzit!
– Hai, las-o baltă, Bert. Măcar pân-o aduc pe soră-mea. Știi, aia mică, miiică… Poate te crede ea! Iar râde. Dar pe urmă mă ia de umeri și îmi vorbește rugător:
– Lisa, lasă-mă să-ți spun tot, chiar dacă nu mă crezi!
– Fie, încuviințez. Și experimentez oftatul mamei, cel resemnat și îngăduitor.
– Ce zici, o pasăre mă poate duce în marsupiu?
– Mda, s-ar putea să-ncapi… Dar cine și în ce fel îi spune să te ia?
– Ei vezi, se bucură, ai și ajuns aproape de adevăr! Păi tu de unde crezi că știe pasărea care-i sunt puii?
– De unde știe? Știe!
– Știe, dar cum? Chiar nu te-ai întrebat? Se uită-n ochii mei. Ironic. Aproape batjocoritor.
– Ăăă… Păi… Păi știe, triumf eu, cum să nu știe, dacă ies din ouăle pe care le-a clocit!
– Na, că ai nimerit-o! Ăsta-i misterul, Lisa, fata mea! îmi pierd răbdarea.
– Of, Bert, să mor la iarnă dacă pricep ce-ndrugi!
– Stai, că-ți explic. îl știi pe Josh?
– Nebunul? Ăla care trăiește singur, ca să nu-l halească nimeni dacă o să apuce trei ierni? Adică se gân – dește nu la iarna care e aproape, ci la aia care o să vină după ea!
– Chiar el. Da’ e un tip grozav! A-mblânzit păsări!
Strâng ochiul drept și îmi trag colțul gurii în sus, ca tata – când dezaprobă faptele cuiva.
– Nebunul tot nebun! Măcar să fi-mblânzit șo pârle, că alea nu au carnea ca scoarța de copac! Bert îmi întoarce strâmbătura.
– Femeia tot femeie! Numai la mâncare vă gândiți!
Josh a privit departe, în viitor! De-aia a momit păsări, le-a făcut să-l accepte, a învățat să construiască cuiburi, le-a văzut de aproape dansul nunții, le-a luat și locul la clocit…
– Bert, e prea gogonată!
– E adevărat! Josh a observat că păsările fac o baie în Ocean în fiecare zi. Exact la amiază, în toiul zădufului, își lasă ouăle în soare. Adică ouăle clocite vara rămân așa, descoperite. Toamna și primăvara le acoperă cu frunze, cu pământ… Ei bine, acum o toamnă, Josh s-a întins deasupra ouălor când câte o pasăre s-a ridicat. La început a fost atacat și izgonit. Vreo două erau chiar gata să-l omoare… Dar el a schimbat tactica. S-a așezat deasupra ouălor în lipsa păsării și a ieșit din cuib când ea a apărut. Fără grabă, fără teamă, fără să încerce să se ascundă… Și pasărea a înțeles că i-a păstrat ouăle calde. Și ea, și cele care aveau cuiburi împrejur. Unora le-a intrat chiar în obicei să zbiere, ca să-l cheme când voiau să plece…
– O fi, mormăi, nu prea convinsă. Dar n-are legătură cu…
– Stai, fato, că te lămuresc! Deci, stând în cuiburi în lipsa păsărilor, Josh a băgat de seamă că puii ies din ou tocmai în miezul zilei. Când părinții sunt plecați! Așa că a luat puii din cuiburile unor păsări tinere, care erau la primul lor clocit, i-a împărțit prin alte cuiburi și a pus în locul lor niște momâi din zdrențe și din așchii, mari cam cât mine și înzestrate cu ceva ce aducea a gură larg căscată. Iar păsările le-au adoptat, le-au îndesat cu gândaci și cu pui de șopârle și, fiindcă erau ultimele progenituri din acel an-aici, și le-au pus în marsupii înainte de a pleca. Ei, acum înțelegi?
– Păi, șovăi eu, sigur că înțeleg ce vrei să spui… Dar cred că nu e, că nu poate fi adevărat…
Bert îmi surâde. Ceea ce eu numesc „surâsul lui viclean“.
– Ai crede dacă ai vedea cu ochii tăi?
– Păi, da…, dar… Cum?
– Ascultă, fiecare dintre noi ar încăpea într-un marsupiu. Și Josh a spus că o să ne strecoare pe fiecare într-un cuib… Știi, ar fi încercat chiar el, dar e prea mare…
– Ia stai, îl întrerup. „Josh a spus că o să ne strecoare pe fiecare…“ Clocitorul Josh, subliniez, cu răutate, Josh ăsta știe despre mine? Ați plănuit să mă atrageți în fantasmagoria voastră?
– Ei, Lisa! Nu pe tine anume! Dar nu pot pleca singur, trebuie să iau o fată, să am cu cine face o droaie de copii, ca Joan și Sean… Și, fiindcă tu mi-ai dat prilej să deschid vorba… m-aș bucura să mergi chiar tu cu mine… Apoi, tot surâzând viclean: Dac-ai avea curaj…
– Nu sunt fricoasă! mă oțărăsc. Și adaug, oarecum mai îmblânzită: Dar, Bert, ce-o să mâncăm pe drum?
– Păi nu ți-am spus?! Păsările or să ne hrănească cu șopârle și gândaci. Sunt buni și cruzi, am încercat!

Templul e sus, în partea muntoasă a Insulei, acolo unde ne retragem în Anotimpul Căldurii, pentru că arșița nu ne poate ajunge, tot așa cum, în Anotimpul Ploii, nu ne ajung apele dezlănțuite. Doar în vremea răcoroasă, adică în Anotimpul Păsărilor, ne ridicăm colibe printre cuiburile lor, pe câmpiile din preajma Oceanului. Colibe în care stăm, în fiecare an-aici, ceva mai mult de șase ani-acasă. De fapt, nici istoricii, nici erudiții nu sunt în stare să explice ce e cu măsura asta a timpului: anul-acasă! Dar noi, Lisabertiștii, nu ne îndoim că astfel socoteau vremea Lisa și Bert, în amintirea casei lor, pe care o
numeau Insula Mică.

Ăsta e adevărul, simplu și minunat, pe care hârțogarii nu pot să-l înțeleagă! Pentru că ei nu se mai prosternează, după datini, zile întregi în Templu, în fața celor două statui de păsări cu câte un copilandru în marsupiu. Și nici nu venerează statuia numită Clocitorul Josh, pe care, spune Cartea Sfântă, cu trudă și migală au cioplit-o Lisa și Bert, revărsându-și peste ea recunoștința – un torent de lacrimi transformat în pârâiașul ce se prelinge către Ocean. Recunoștință pentru ce? Cine-a fost Josh?… Doar hârțogarii își pun asemenea întrebări neroade. Noi, Lisabertiștii, știm că acela pe care-l adorau Străbunii Tuturor nu poate fi decât Profetul Sfânt!

Julian Barnes a câștigat, anul trecut, cel mai prestigios premiu literar britanic: Man Booker Prize. Romanul cu care a fost nominalizat se numește în original “The Sense of an Ending” și este în momentul de față tradus la Nemira, cu titlul “Sentimentul unui sfârșit”.

Alături de acest volum, alte patru titluri pot fi achiziționate la un preț special, numai în săptămâna următoare:
- Puls;
- O istorie a lumii în 10 și 1/2 capitole;
- Privind în soare;
- Nimicul de temut;

Promoţia se desfăşoară în perioada 14 – 21 mai, 2012. Reducerile nu se cumulează cu alte promoţii sau gratuităţi. Promoţia nu include titlurile aflate deja în alte oferte promoţionale.

Am avea şapte personaje Tyrion, nu doar unul singur! La sfârşitul celui de-al treilea act, Tywin Lannister ar putea interpreta un cântec jazz diabolic despre cât de distractiv este să fie un personaj negativ! Făt-Frumos ar forţa femeile să se bată reciproc, pentru amuzamentul lui. Şi…cu siguranţă Cersei va fi mamă vitregă pentru cineva…

Imagine alăturată a fost creată de Mona Collentine, pentru un spectacol impresionant numit Hey, fata tociloară!. Fanii ar putea să îşi imprime această imagine pe tricouri.

Ca urmare a popularităţii pe care Jocurile Foamei de Suzanne Collins au avut-o în rândul elevilor de la Şcoala Generală Brookland, profesorii Preston Despain şi Stancy McGee au colaborat la organizarea unei zile de celebrare a seriei Jocurile Foamei. Studenţii au arătat un mare interes pentru carte, au cumparat-o la târgurile literare. Aceştia şi-au manifestat dorinţa să o citească în cluburi de lectură, aşa că noi am decis să colaborăm pentru organizarea unei zile de celebrare a Jocurilor Foamei, a declarat McGee.

Ziua dedicată eveimentelor a început la ora 9 dimineaţa. După ce au fost organizate competiţii care au constat  în exerciţii fizice şi mentale, elevii au fost premiaţi în cantina dedicată ceremoniilor.

Conform lui McGee, participanţii au reuşit în urma acestor competiţii să atingă standardele curiculare de bază. Profesorul de literatură care predă elevilor din clasa a V-a consideră că stiinţa, studiile sociale, literatura, matematica, toate sunt importante şi incluse în proiect. Am luat romanul lui Suzanne Collins, l-am cercetat şi am elaborat comunităţi utopice, cu reguli şi reglementări diferite.

Profesorii de la Scoala Generală Brookland se pregătesc să pună în aplicare Standardele Comune de Bază, care necesită instrucţiuni mai clare pentru acţiunile inter-disciplinare precum ziua de evenimente dedicată Jocurilor Foamei.

Actorul P.Dinklage va apărea pe coperta următorului număr al revistei Rolling Stone.

Peter Hayden Dinklage s-a născut pe 11 iunie 1969, în New Jersey şi este un actor american de teatru, film şi televiziune.

După debutul din anul 2003, cu filmul The Station Agent, el a jucat şi în  Elf, Find me guilty, Death at a Funeral.

Din 2011, actorul joacă în serialul Urzeala Tronurilor, conceput după trilogia Cântec de Gheaţă şi Foc, de George R.R Martin. În serialul regizat de Gary Ross, Peter Dinklage îl interpretează pe Lannister Tyrion: un pitic, fratele reginei Cersei și fiul Lordului Tywin Lannister.

Producția HBO, Urzeala Tronurilor, a fost nominalizată la Premiilor Globul de Aur 2012.

Pentru interpretarea excepțională a personajului Tyrion Lannister, actorul a primit Globul de Aur pentru Cel mai bun actor în rol secundar într-un film serial, într-o miniserie sau film TV. De asemenea, acest film i-a adus lui Dinklage şi Premiul Emmy pentru Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial dramatic.

Artistul Peter Dinklage va apărea în următorul număr al cunoscutei reviste Rolling Stone. Din imaginea de mai jos puteţi observa că întreaga coperta îi aparţine! Lannister nu o mai ţine în braţe pe Danny, nu există niciun  Rege Joffrey, nici măcar bastardul lordului Eddard Stark, Jon Snow – această copertă îi aparţine în întregime lui Lannister Tyrion. Consolidându-şi poziţia ca unul dintre cele mai interesante personaje din producţia Urzeala Tronurilor, dar şi din întreaga lume, îi urăm bun venit noului stăpân al copertei Rolling Stone!

Publicaţia Rolling Stone, pe a cărei copertă se află imaginea actorului Peter Dinklage, va apărea în magazine vineri, 11 mai.

Festivalul s-a desfăşurat în perioada 7-9 mai 2012 la Sala Liviu Ciulei a Teatrului Lucia Sturdza Bulandra.

Editura Nemira este unul dintre sponsorii acestui eveniment dedicat exclusiv trupelor de liceeni care iubesc teatrul şi muzica

Astăzi vor avea loc gala şi festivitatea de premiere, în cadrul căreia Marius Baţu şi Alina Manole vor susţine un recital în memoria lui Florian Pittiş. Lui Moţu Pittiş nu poţi să îi spui adio, pentru că întotdeauna va fi cel mai tânăr şi cel mai frumos din oraşul acesta.

În urma unei selecţii au rămas în concurs cele mai bune spectacole şi piese. Finala festivalului a avut loc la Sala Liviu Ciulei a Teatrului Lucia Sturdza Bulandra, începând cu orele 19:00: luni, 7 mai – secţiunea muzică; marţi, 8 mai – secţiunea teatru.

Ȋn cadrul secțiunii muzicã, juriul care va evalua prestațiile concurenților este format din: Virgil Iantu, Berti Barbera, Nicu Alifantis, iar în cadrul secțiunii teatru: Mihai Gruia Sandu, Anca Sigartău, Nicu Alifantis, Virgil Ianțu. Preşedintele juriului este prof. Victor Ioan Nicolae – director al Colegiului Naţional Gheorghe Lazãr, iar Preşedintele de onoare este Anda Pittiş.

Festivalul naţional de arte pentru liceeni FLORIAN PITTIŞ îşi propune să aducă un omagiu regretatului artist – absolvent al Colegiului Gheorghe Lazăr – şi să sprijine tinerii care îşi doresc o carieră pe scenă.

Florian Moţu Pittiş s-a născut pe 4 octombrie 1943, în Bucureşti şi a plecat dintre noi pe 5 august 2007.

Multă vreme, actorul Mircea Diaconu nu a mai trecut pe la Bulandra. A mers să revadă Cabina 16, după ce Moţu Pittiş a plecat în lumea celor drepţi. N-a mai găsit-o. Cei de la Bulandra i-au dat o altă întrebuinţare: cameră de prevenire şi stingere a incendiilor.

În Cabina 16 a Teatrului Bulandra se reuneau Mircea Diaconu, Florian Pittiş, Cornel Coman, Mihai Mereuţă, Petre Gheorghiu şi Virgil Ogăşanu. Mircea Diaconu spunea că viaţa de cabină e ca o viaţă de front, referindu-se la faptul că din trupa ce se reunea în Cabina 16 au mai rămas doar două persoane: Eu şi Ogăşanu. Aşa-i în teatru. Venim şi plecăm. Ceilalţi s-au grăbit să plece, mult prea devreme, în trupa de Sus.

De-a lungul carierei sale, el a jucat în: Antigona de Sofocle (regia: Alexandru Tocilescu), Bună seara, domnule Wilde de Oscar Wilde (regia: Alexandru Bocăneţ), Titanic Vals de Tudor Muşatescu (regia: Toma Caragiu), Elisabeta I de Paul Foster (regia: Liviu Ciulei), Furtuna de William Shakespeare (regia: Liviu Ciulei), Azilul de noapte de Maxim Gorki (regia: Liviu Ciulei). A jucat şi în numeroase filme.

Geniu pe scenă

În stagiunea 1988-1989, la Teatrul Bulandra s-a pus în scenă piesa Câinele grădinarului scrisă de Lope de Vega (regia: Florian Pittiş). Artistul semna versiunea scenică a acestei piese şi tot el juca rolul principal. Atunci a câştigat Moţu publicul adolescentin – rămânând un ideal pentru ei. A fost un moment al commediei dell` arte, una dintre obsesiile lui Moţu după ce văzuse spectacolul lui Giorgio Strenhler cu Teatrul Piccolo di Milano. Florian Pittiş adusese în spectacol un ansamblu de manifestări umane – un underground cultural. Din pofta de viaţă a regizorului transmisese prin intermediul actorilor care cântau, dansau, făceau echilibristică. Era o linie de tinereţe voioasă.

În anul 1965 debutează în teatrul radiofonic. 40 de ani frumoşi la radio. În 1973, la 13 august, Florian Pittiş a devenit prezentatorul Clubului Curioşilor, de la fostul Program 3. În timp, Pittiş Show, iar după 1990, alături de Camelia Stănescu, realizează Declaraţie de iubire la Radio România Cultural. Între 1988 şi 2004 a fost directorul Radio 3, România Tineret, care devine Radio3net la 1 octombrie 2004.

Artistul înregistrează patru piese alături de Nicu Alifantis în anii `70. A apărut pe albumul Cantafabule al celor de la Phoenix cu Invocaţie. A urmat un alt album alături de Celelalte Cuvinte. Sub titulatura de Nu trântiţi uşa, Moţu înregistrează, alături de Mircea Vintilă, Vlady Cnejevici şi Adrian Ordean, LP-ul Vis de primăvară, apărut doar pe vinil, needitat. O dată cu apariţia trupei Pasărea Colibri, înregistrează trei albume: În căutarea cuibului pierdut (1995), Ciripituri (1996), Cântece de bivuac (1999). Apare şi pe albumul de aniversare (Vol. I şi II) al trupei Pasărea Colibri, intitulat 10 ani (2003).

Doi oameni, doi prieteni, Pittiş şi Vintilă

Când un om este genial atrage în jurul lui tot soiul de oameni. Când un om genial poate fi un prieten adevărat şi devotat, cei din jurul lui nu-l părăsesc niciodată. Când vorbim despre Florian Pittiş, prietenia capătă un sens mult mai profund. Câţiva oameni au avut norocul de a fi consideraţi prietenii lui. Ei vorbesc acum despre Prietenul Pittiş.

Pe scenă, Pittiş şi Vintilă formau un cuplu desăvârşit. Cei doi produceau senzaţie printre spectatori şi întotdeauna aceştia erau dornici să-i revadă.

Florian Pittiş era o personalitate complexă, cu orizonturi de gândire atât de largi, atât de inaccesibile celor care nu vor să vadă adevărurile lumii. Mircea Vintilă aminteşte de un moment important din viaţa lui Moţu Pittiş: În 1974, pentru prima dată, el a citit în public pasaje din Declaraţia Drepturilor Omului. Puţină lume ştie acest lucru şi eu zic că este foarte important. El era un mare iubitor de muzică, dar era îndrăgostit şi dorea cât mai multă libertate pentru cei din jur!

Pentru că ne-a învăţat să fim veşnic tineri, să luptăm împotriva oricui dacă încearcă să ne calce pe bombeu idealurile, să ascultăm muzică bună, să iubim viaţa, lui Florian Pittiş nu putem să îi spunem Adio, deci pe curând!

Josh Hutcherson a acordat un interviu pentru MTV News. Actorul vorbeşte despre schimbările care au apărut în viaţa lui de când face parte din distribuţia filmului Jocurile Foamei şi despre pasiunea pentru tatuaje.

Când a fost întrebat despre statutul lui de superstar, acesta a declarat: M-am schimbat foarte mult. Port doar costume din ultimele colecţii ale celor mai cunoscuţi designeri. Oriunde merg, zbor cu un avion privat. La final a menţionat că a glumit şi că de fapt viaţa lui nu s-a schimbat deloc.

Cu toată agitaţia anterioară lansării filmului Jocurile Foamei, Hutcherson a avut anumite aşteptări cu privire la modul în care viaţa lui se va schimba. Chiar am crezut că  viaţa mea va fi diferită. Toată lumea îmi spunea că ‘va fi o nebunie’. Peste tot pe unde mă duc, nimeni nu mă opreşte. Josh a recunoscut că e mulţumit cu ce are.

Plăcerea de a se tatua este singurul lucru la care actorul nu renunţă. Ultimul mi l-am făcut acum şase luni. Am un fel de ancoră de vas pe spate; este în genul tatuajelor lui Sailor Jerry. Ador stilul acela vechi, tradiţional.

Înainte să-şi acopere corpul cu tatuaje ca actriţa Angelina Jolie, Hutcherson vrea să se asigure că acest lucru nu-i va influenţa cariera. Nimeni nu va angaja actori acoperiţi de tatuaje. Trebuie să mă asigur că mai întâi mă  vor angaja.

Dacă sunteţi curioşi să vedeţi interviul, îl puteţi găsi aici.

Jennifer Lawrence o interpretează pe Katniss Everdeen în filmul regizat de Gary Ross. Suzanne Collins, care a adaptat scenariul pentru acest film în colaborare cu Gary, a spus despre Lawrence că este singura actriţă capabilă să surprindă esenţa personajului creat de ea.

Într-o replică din Jocurile Foamei, protagonista Katniss ne dezvăluie data zilei ei de naştere: Banii s-au terminat şi foamea ne cuprindea încet. Nu pot descrie altfel situaţia. Mă rugam să mai rezist până în mai, până pe 8 mai când urma să împlinesc 12 ani şi mă puteam înscrie la concurs. Acolo aş fi putut obţine uleiul şi grâul preţios de care aveam nevoie pentru a supravieţui. Până atunci mai erau câteva săptămâni în care cu toţii am fi putut muri.

Principalele abilităţi ale personajului fictiv Katniss Everdeen sunt vânătoarea şi abilitatea de a trage cu arcul.

Evenimentul, aflat la cea de-a VIII-a ediţie, este organizat de Radio România – Echipa Gaudeamus şi Radio Timişoara. În cadrul târgului, desfăşurat în perioada 2-6 mai, au fost acordate premii pe baza votului publicului.

Editura Nemira s-a clasat pe locul I, obţinând Trofeul Gaudeamus Timişoara. A II-a poziţie a fost ocupată de  Editura Humanitas, iar Editura RAO se află pe locul al III-lea.

Felicitări câştigătorilor!

Ce trebuie să faci ca să participi:

- explică într-un articol pe blogul tău de ce îţi place “Urzeala Tronurilor” şi include imaginea pe care o vei găsi pe siteul Westeros.ro.
- trimite un e-mail la concurs@westeros.ro în care să menţionezi: numele tău şi un link către articolul de pe blog.

Vor fi și concursuri zilnice pe Facebook și Twitter.

Despre premii și regulamentul complet puteți găsi mai multe nformații în articolul detaliat al concursului, pe Westeros.ro.

Mult succes!