Guest post: Pâine şi circ în “Jocurile Foamei”
Articol scris de Ana Veronica Mircea la data de 30 Mar 2009
Jocurile Foamei (The Hunger Games) de Suzanne Collins, în curs de apariţie în colecţia Nemira Junior.
Cum spuneam la sfârşitul însemnării precedente, titlul sună cel puţin incitant – cel puţin pentru mine
Când mi s-a încredinţat traducerea, mi s-a atras atenţia că e „o carte de aventuri… pentru adolescenţi”. Într-adevăr, aceasta e eticheta pusă de autoare şi purtată în ţara de baştină a romanului, de unde a ajuns la noi însoţit de elogiile cititorilor – nu numai adolescenţi.
Acum, după ce l-am parcurs pe îndelete, cu acea atenţie acordată fiecărui cuvânt impusă de o traducere, pot spune că mă bucur fiindcă mi se oferă ocazia de a-mi face cunoscută propria opinie. În ochii mei, Jocurile Foamei este un roman SF, mai exact o distopie, cu nimic mai prejos decât oricare alta, dar mai presus decât multe altele prin stilul simplu, dar foarte plăcut, uşor de citit (şi de tradus!), prin ritmul extrem de alert al acţiunii, prin suspansul prezent în fiecare moment şi prin ceea ce se întrezăreşte printre rândurile care te ţin cu sufletul la gură:
- un avertisment asupra lumii pe care suntem pe cale să ne-o „făurim” (teritoriu restrâns de revărsarea oceanelor îmbogăţite de gheţarii topiţi, populaţie redusă, foamete, prăpastie imensă între clasele sociale, binefacerile progresului tehnic monopolizate de „elita” societăţii, luptele sângeroase pe primul loc în topul preferinţelor „marelui public”);
- o paralelă îngrijorătoare la inechităţile şi distracţiile lumii noastre (în speţă, concursurile televizate, setea de a vedea „în direct” lucruri ieşite din comun);
- evidenţierea bucuriilor simple ale vieţii, aflate la îndemâna oricui (căldura prieteniei unui animal – chiar dacă nu e decât un motan jegos sau o capră, dragostea unei surori sau a unui frate, ajutorul primit de la un prieten, savoarea unei simple bucăţi de pâine, aerul proaspăt al pădurii);
- instinctul de conservare pus în balanţă cu dragostea şi cu omenia;
- şi altele, pe care sunt convinsă că un cititor atent le va descoperi.
Este adevărat, eroi cărţii sunt adolescenţi – maturizaţi înainte de vreme de societatea în care îşi duc traiul. Katniss Everdeen nu ştie cum să cucerească inima unui băiat, deşi are şaisprezece ani; e ultima dintre preocupările ei, fiindcă îşi hrăneşte familia de când nu avea decât doisprezece, vânând cu arcul aproape zi de zi, cu toate că vânătoarea e interzisă de legile statului în care trăieşte, numit sugestiv Panem.
„Panem et circensis”, reţeta fericirii plebei din Roma antică, e preluată de Capitoliu, capitala unei ţări înălţate pe ruinele Statelor Unite, de unde sunt guvernate cu mână de fier douăsprezece districte, cărora nu li se îngăduie să uite că s-au răzvrătit cândva. Cu deosebirea că acest Capitoliu păstrează pentru sine atât pâinea, cât şi circul – sângeroasele Jocuri Anuale ale Foamei, pe care doar locuitorii săi răsfăţaţi de soartă le gustă cu detaşare, preocupaţi numai de pariuri, fiindcă în arena măcelului nu se află nici unul dintre copiii lor.
Prin urmare, recomand Jocurile Foamei cititorilor de orice vârstă, amatori de SF sau nu, indiferent dacă nu-şi doresc nimic altceva decât o lectură extrem de antrenantă sau dacă le place să pătrundă în profunzimea unei poveşti, descifrând mesajele de dincolo de cuvinte.
Similar Posts:
- Suzanne Collins – Jocurile Foamei 2 – PREVIEW!
- JOCURILE FOAMEI sau obsesia omului matur
- Noutăţi Gaudeamus (9): Suzanne Collins – “Sfidarea”
- Guest post: Sub semnul spam-ului
- HungerFEST sau 90 de carti gratis











Aboneaza-te la comentariile acestui post
22 persoane au comentat acest post
Mar 30, 2009 - 6:08 pmSa ne traiesti tushica! Cum apare o si comand !E oarecum aiurea clasificarea asta ‘pentru tineri’ sau ‘pentru adulti’,nu mai conteaza virsta cind citesti o carte buna si care are de toate,din punctul meu de vedere orice carte merita citita daca aceasta iti place,nimeni si repet nimeni nu te poate opri sa citesti cartile care iti plac indiferent de “categoriseala”. Ca dovada am gasit tot in colectia Nemira Junior o carte deosebit de buna si antrenanta Orcii,cititi-o si veti avea satisfactie garantata! ahh si plus cartea de mai sus!
Clar, a intrat pe lista de lecturi!
@voicunike: Nici eu nu ma iau dupa clasificarile astea cand imi aleg cartile. Important e sa fie pe gustul meu, nu conteaza in ce categorie au fost incadrate!
Sunt de acord, uneori clasificarile de marketing au un efect exact invers, dar, helas!, inca mai avem nevoie de ele.
buna seara…..ce se intampla cu colectia nautilus…nimic nou? un george r.r. martin…dan simmons…..sau altceva? poate un peter hamilton?
Buna,
Se lucreaza de zor, dar sincopa aparuta e cauzata de tot felul de mici detalii tehnice sacaitoare. Dan Simmons vine in curand, dar GRRM a fost, din mai multe motive, programat sa fie lansat la targul din iunie.
@Vlad Puescu – Deci GRRM doar dupa 17-21 iunie? Of
multumesc de raspunsuri…..credeam ca e de criza
….si apropo…banks mai apare?
@Adina: ce sa-i faci…
Speram si eu ca-i de 1 aprilie vestea
@Adina: I wish. Ma gandeam la o farsa in genul celei de pe CititorSF, dar cred ca ar fi urmat un linsaj in masa la cat de asteptat e volumul
He he
Cred ca ar fi fost cam multi nemultimiti, da.
@Vlad-se pare ca esti dator cu ceva= lista de aparitii pe luna aprilie+sa apara pina in Pasti ca sa avem ce citi la un picnic la iarba verde-citire de la Silviu. Make me happy!
@Voicu: I’m working on it
Tocmai vin dupa o raceala zdravana (nu e exact ce ma asteptam sa primesc de martie, mais bon…) si trebuie jonglat cu faclii aprinse (toate ard
).
Dar ai sa vezi ca a meritat asteptarea si ca ne “spalam pacatele”
Cum se simte teschereaua dupa Duma Key? Hungry for more?
@Vlad: Sanatate multa (si cat mai repede)! Am vazut noutatile si sunt aproape multumit. Sa inteleg ca “inca nu”: William Dietrich si/sau Ariana Franklin. Nici macar Letopisetul?
@IB: n-ai vazut tot. Mai sunt cateva care nu au fost urcate inca, printre care si Letopisetul
Imi pare rau ca ai racit,sincer!Sa te faci bine cit mai repede! Teschereaua este full,plus ca am mai adaugat mai mult in ea!
And yes, i’m hungry for more!
A meritat cu virf si indesat asteptarea,ce mai sunteti super profi!
Cand apare urmatoarea carte din jocurile foamei?
Nu mai devreme de septembrie 2009, cand va fi lansat in US.
3 Trackback(s)