BLOGUL EDITURII NEMIRA / Știri / Veşti (bune) despre Jocurile Foamei

Veşti (bune) despre Jocurile Foamei

Vlad Puescu • 11:24 - 07.12.2009 • 
, , , ,

Una dintre cele mai mari probleme cu seriile – o ştim prea bine – este că volumele nu apar pe cât de repede şi-ar dori cititorii. Deşi din punctul de vedere al editorului devine uneori foarte frustrant – pentru că, oricât te-ai strădui, niciodată nu poţi să publici cartea în ritmul pe care şi l-ar dori fanii – din punctul de vedere al cititorului e perfect de înţeles. Când pătrunzi într-un univers care te fascinează, populat de personaje de care te ataşezi, îţi doreşti să petreci acolo cât mai mult timp. Dacă mai rămâne şi povestea în coadă de peşte, e deja tragic. Începi să vibrezi tot, de încântare pentru tot ce-ai trăit şi frustare  pentru că vrei mai mult dar paginile s-au terminat, că nu a fost de ajuns.

Dacă situaţia cu G.R.R. Martin şi saga Cântec de gheaţă şi foc e incertă iar fanii fac din ce în ce mai mult zgomot, cu alte serii lucrurile sunt mai roze :) Recent s-a aflat că cititorii seriei Jocurile Foamei nu vor mai avea de aşteptat decât 8 luni până la apariţia celui de-al treilea volum, programată pentru 24 august 2010. Simultan va fi lansată şi versiunea audio a cărţii care încheie trilogia.

Bun, acum să trecem la ce ne doare: când va apărea în limba română? Deşi nu pot să dau o dată aşa cum fac americanii, că încă nu suntem acolo (deşi uneori şi ei mai greşesc – vezi, din nou, cazul Martin), sunt încrezător că ne vom mişca la fel de repede cum s-a întâmplat cu al doilea volum. Dacă Suzanne Collins se ţine de cuvânt şi totul decurge cum ar trebui, la Gaudeamusul de anul viitor cartea – încă nu are un titlu – sigur va fi pe rafturi.

Ştiu, ştiu, tot e lungă aşteptarea. Şi da, dacă va fi posibil o vom scoate mai repede de atât :P

8 vizualizari

16 Comentarii

  1. StEmI spune:

    aici se vorbeste de al treilea volum al seriei Jocurile Foamei, iar cativa dintre noi, cititorii, inca asteapta unul ori ambele volume ale acestei serii, in urma castigarii concursurilor lansate pe acest blog! Sa speram doar ca nu va trebui sa mai asteptam mult si ca de Craciun ne putem bucura de ele! Numai Bine!

  2. Shauki spune:

    Vlad, al treilea volum e numit THE VICTORS http://www.examiner.com/x-11219-Denver-Young-Adult-Fiction-Examiner~y2009m10d4-Suzanne-Collins-improves-on-The-Hunger-Games-in-sequel-Catching-Fire

  3. Vlad Puescu spune:

    @Shauki: multumesc pentru link. Nu stiu ce sa zic, informatia mi-am luat-o dintr-un articol mai recent decat “al tau” din Publishers Weekly, o resursa mai de incredere, zic eu. Iata: http://www.publishersweekly.com/article/CA6709728.html

    Vom vedea. Sper sa nu fie THE VICTORS titlul, mi se apre moale si disonant fata de celelalte.

  4. Vlad Puescu spune:

    @StEmI: mi s-a confirmat ca au fost trimise, vor ajunge curand. Scuze de intarziere.

  5. endymion spune:

    Buna seara…..cu seria Culturii a lui Iain Banks ce faceti? Mai continua? Multumesc.

  6. Vlad Puescu spune:

    @Endymion: tocmai ce-am raspuns la intrebare (tot pe blog, intr-un comentariu la alt post). Inca nu s-a luat o decizie ferma, e still pending.

  7. corina spune:

    Cum e cu jocurile foamei pentru cochiii ce au trimis raspuns la apelul vostru?! Fie-mea asteapta si acum cartea :( ( Si eu care ma bucuram ca mai lasa si ea calculatorul din mana…

  8. Doru spune:

    De aceea NEMIRA e cea mai tare editura din tara. Da! Multumim :D .

Lasă un comentariu