Jules renard

Jules Renard (1824, Châlons-du-Maine –1910, Paris) a urmat cursurile de retorica si filozofie ale Liceului Charlemagne din Paris. Dupa bacalaureat, a ramas la Paris unde a început sa colaboreze la diverse reviste si sa frecventeze cafenelele din Cartierul Latin, locul de întâlnire al boemei literare pariziene. Tot aici a întâlnit-o pe actrita Danielle Davyle, care i-a inspirat personajul Blanche din Le Plaisir de rompre.
În 1889, împreuna cu câtiva prieteni, a fondat revista literara Mercure de France, în care a publicat povestiri care au aparut în 1890 sub titlul Sourires pincés. În aceasta perioada a început sa se implice din ce în ce mai mult în viata artistica a capitalei si sa frecventeze spectacolele în compania câtorva prieteni, printre care Maurice Barrès, André Gide sau Marcel Schwob. În casa lui Alphonse Daudet i-a cunoscut pe Auguste Rodin si Edmond de Goncourt. I s-a propus sa faca parte din comitetul de lectura al Théâtre d’Art.
Din 1890 a publicat în cele mai prestigioase ziare pariziene: Le Figaro, Gil Blas sau L’Echo de Paris, iar în 1894 i-a aparut romanul autobiografic Poil de Carotte, excelent primit de critici, a carei versiune teatrala a obtinut un succes fenomenal în 1990. Gratie lui Edmond Rostand, a întâlnit-o în 1895 pe Sarah Bernhardt. În 1900 a fost ales consilier municipal al comunei Chaumont si a fost decorat cu Legiunea de Onoare, apoi din 1904 pâna în 1910 a fost primarul orasului Chitry-les-Mines. În 1907 a fost ales membru al Academiei Goncourt.
Cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt Poil de Carotte (1894), Les Histoires Naturelles (1896), Le Plaisir de rompre (1898) si Huit jours à la campagne (1906). Jurnalul sau intim, o capodopera de introspectie, ironie si umor, îi domina opera.