Ilion (2 vol.) - Dan Simmons

1
CAMPIILE ILIONULUI

Manie… Canta, o, Muza, despre mania lui Ahile, fiul lui Peleus, cruntul, ucigasul-de-oameni, cel ursit mortii, canta despre mania care le-a rapit aheilor atatia barbati buni si care a trimis multe suflete brave si semete catre temuta Casa a Mortii! Si mai canta, o, Muza, despre mania zeilor insisi, artagosi si puternici, aici, pe noul lor Olimp, despre mania post-oamenilor, desi poate ca ei sunt morti si pieriti, si despre mania acelor putini oameni adevarati ramasi, desi poate ca ei au devenit egoisti si inutili! Si mai canta, o, Muza, despre mania acelor fapturi ganditoare, constiente si serioase, dar nu prea apropiate de oameni, care viseaza sub gheturile Europei, care mor in cenusile sulfuroase ale lui Io si care se nasc in faliile inghetate ale lui Ganimede!

Ah, si canta despre mine, o, Muza, canta despre sarmanul Hockenberry, renascut impotriva vointei sale – sarmanul mort Thomas Hockenberry, doctor in filozofie, Hockenbush pentru prieteni, prieteni de mult transformati in colb pe o planeta de mult lasata in urma. Canta despre mania mea, da, despre mania mea, o, Muza, mica si neinsemnata asa cum poate fi mania aceasta, cand este masurata cu furia zeilor nemuritori sau cu furia ucigasului-de-zei, Ahile! Gandindu-ma mai bine, o, Muza, nu mai canta nimic despre mine. Te cunosc. Am fost legat de tine si am fost sluga ta, o, Muza, jigodie fara pereche. Si nu am incredere in tine, o, Muza. Nici un pic! De va trebui sa fiu nedoritorul cor antic al acestei povesti, atunci pot incepe de oriunde as alege.

Aleg sa incep de aici. Este o zi ca oricare alta din cei mai bine de noua ani scursi de la renasterea mea. Ma trezesc in baracile Scolia, locul de nisip rosu, cer albastru si ca pete uriase de piatra, sunt chemat de Muza, sunt adulmecat de cerberii ucigasi si lasat sa trec, sunt purtat imediat pe cei douazeci si sapte de kilometri verticali spre culmile ierboase ale Olimpului, in escalatorul de cristal de mare viteza de pe versantul estic, si – dupa ce m-am prezentat la vila pustie a Muzei – imi primesc in formarea de la scoliastul care iese din schimb, iau armura de impact si echipamentul de metamorfozare, var la centura bastonul taser si ma teleportez cu antic pe campiile Ilionului, unde este seara.

Daca v-ati inchipuit vreodata asediul Ilionului, asa cum am facut-o eu, in mod profesionist, vreme de peste douazeci de ani, trebuie sa va spun ca, aproape cu certitudine, imaginatia nu vi s-a ridicat la nivelul situatiei. Imaginatia mea, in tot cazul, a ramas in urma. Realitatea este mult mai frumoasa si mai oribila decat ar fi dorit sa ne convinga pana si rapsodul orb. Mai intai, iata orasul, Ilionul, Troia, unul dintre maretele polisuri inarmate ale lumii antice – la peste trei kilometri de plaja pe care stau acum, totusi vizibil, minunat si dominator pe dealul sau, cu zidurile inalte iluminate de mii de torte si ruguri, cu turnurile nu chiar atat de lipsite de varfuri pe cat ar fi dorit Marlowe sa ne faca sa credem, insa uimitoare – inalte, rotunde, ca de pe alta lume, impunatoare. Apoi, aheii si danaii si ceilalti asediatori – tehnic vorbind, ei inca nu sunt "greci", intrucat poporul respectiv se va forma abia peste doua mii de ani, dar eu le voi spune oricum "greci" –, care se intind pe multi kilometri, aici, pe tarmul marii. Pe cand predam Iliada , le spuneam studentilor ca, in ciuda gloriei sale homerice, razboiul troian fusese probabil de fapt un conflict mic – cateva mii de razboinici greci impotriva catorva mii de troieni.

Pana si cel mai bine documentati membri ai scoliei – grupul de eruditi ai Iliadei, intins pe aproape doua milenii – estimau pe baza epopeii ca nu putusera fi mai mult de cincizeci de mii de razboinici, ahei si alti greci, adusi pe tarm de corabiile lor negre. Se inselau. Estimarile actuale arata ca grecii asediatori sunt peste doua sute cincizeci de mii, iar troienii si aliatii lor, cam jumatate din numarul acela. In mod vadit, toti eroii razboinici din insulele grecesti au venit in goana pentru batalie – deoarece batalie inseamna jaf –, aducandu-si cu ei soldatii, aliatii, servitorii, sclavii si concubinele. Impactul vizual este ametitor: kilometri intregi de corturi iluminate, focuri de bivuac, linii de aparare de stalpi ascutiti la varf, kilometri de transee sapate in solul tare de deasupra plajelor – nu pentru a se ascunde si a se ghemui, ci ca obstacol in calea calarimii troiene – si, iluminand kilometri de corturi si barbati, scanteind de pe lanci lustruite si paveze sclipitoare, mii de focuri de vreascuri, focuri pentru gatit si ruguri de cadavre ce ard stralucitor.

Ruguri de cadavre… In ultimele saptamani, boala s-a furisat in randurile grecilor, ucigand mai intai catari si caini, apoi rapunand un soldat ici, un servitor colo, pana ce, brusc, in ultimele zece zile a devenit o molima, doborand mai multi ahei si danai decat au facut-o aparatorii Ilionului in luni intregi. Banuiesc ca este tifos. Grecii sunt convinsi ca este mania lui Apollo. L-am vazut pe Apollo din departare – atat pe Olimp, cat si aici – si este un individ foarte afurisit. Apollo este zeul arcasilor, stapanul arcului de argint,"de parte-tintitorul", si, in ciuda faptu lui ca este zeul tamaduirii, este in acelasi timp si zeul bolii. Mai mult decat atat, este principalul aliat divin al troienilor in aceasta batalie si, daca ar fi dupa el, aheii ar fi nimiciti de pe fata pamantului. In diferent daca tifosul acesta a fost ca uzat de raurile spurcate de lesuri si celelalte ape poluate de aici, ori de arcul de argint al lui Apollo, grecii au tot dreptul sa creada ca el le vrea raul.

In clipa aceasta, "capeteniile si regii" ahei lor – si fiecare dintre eroii acestia greci este un soi de rege sau capetenie in propria provincie si in propriii ochi – se strang langa cortul lui Agamemnon, pentru a decide un curs de actiune care sa puna capat molimei. Pornesc intr-acolo incet, mai degraba fara chef, desi, dupa mai bine de noua ani de asteptare, seara aceasta ar trebui sa fie momentul cel mai atatator al indelungatei mele observari a razboiului. In seara aceasta, Iliada lui Homer incepe cu adevarat.