|
Inclestarea regilor, volumul 1
Prolog
Coada cometei brazda cerul diminetii, o dara rosie care sangera deasupra Pietrei Dragonului, ca o rana pe cerul scaldat in nuante de trandafiriu si violet.
Maester statea in balconul batut de vant al apartamentelor sale. Acesta era locul in care poposisera corbii, dupa un zbor indelungat. Impestritasera cu murdaria lor garguiele care se ridicau, inalte de patru metri, la stanga si la dreapta sa – un caine al iadului si un sarpe inaripat, doua dintre miile care se odihneau pe zidurile batranei fortarete. Cand a venit intaia oara la Piatra Dragonului, armata de personaje fantastice l-a stanjenit, dar cu trecerea anilor, se obisnuise cu ele. Acum erau pentru el ca niste vechi prieteni. Priveau toti trei cerul, cu semnul lui prevestitor.
Maester nu credea in semne. Si totusi... asa batran cum era, Cressen nu mai vazuse niciodata o cometa macar pe jumatate
atat de stralucitoare, daramite de culoarea aceea, o culoare inspaimantatoare, a sangelui, a focului si a asfintitului. Se intreba daca garguiele lui mai vazusera ceva asemanator. Se aflau aici dinaintea venirii lui si vor ramane inca vreme indelungata,
dupa ce el nu va mai fi. De-ar putea vorbi limbile din piatra...
Ce nebunie! Se sprijini de metereze, cu marea frematand dedesubt, simtind sub degete asprimea pietrei negre. Garguie care sa vorbeasca si profetii pe cer. Sunt un om batran care a dat in mintea copiilor. Oare intelepciunea dobandita in decursul unei vieti intregi il parasise impreuna cu sanatatea si puterile? Era un
maester, care a invatat si a trudit in marea Citadela a Vechiului Oras. Ce se alesese de el, daca mintea ii era plina de superstitii, ca aceea a unui randas nestiutor?
Si totusi... si totusi... cometa continua sa arda chiar si in lumina zilei, in timp ce un abur palid, cenusiu, se ridica din craterele fierbinti ale Muntelui Dragonului, aflat in spatele castelului, iar cu o dimineata inainte, un corb alb adusese vorba chiar de la Citadela, vesti mult asteptate, dar nu mai putin infricosatoare, vesti despre sfarsitul verii. Toate, semne. Prea
multe, ca sa nu le dea crezare. Ce inseamna toate acestea? ii venea sa strige.
– Maester Cressen, avem oaspeti. Pylos ii vorbise cu glas domol, de parca s-ar fi temut sa nu tulbure meditatiile solemne ale lui Cressen. De-ar fi stiut ce aiureli ii treceau prin cap, ar fi strigat. Printesa vrea sa vada corbul alb. Mereu cuviincios, Pylos o numea acum printesa, intrucat nobilul ei tata era rege.E impreuna cu bufonul ei.
Batranul intoarse spatele rasaritului, sprijinindu-se cu o mana de sarpele inaripat.
– Ajuta-ma sa ma asez in scaun si pofteste-i inauntru.
Luandu-l de brat, Pylos il conduse in camera. In tinerete, Cressen avusese mersul sprinten, dar acum nu mai avea mult pana la cea de-a optzecea sa aniversare si picioarele ii erau subrede si nesigure. Cu doi ani in urma, cazuse si isi zdrobise soldul si nu se mai
vindecase cum trebuie. Anul trecut, cand s-a imbolnavit, Citadela l-a trimis pe Pylos din Orasul Vechi, cu doar cateva zile inainte ca Lordul Stannis sa se apropie de insula..., ca sa-l ajute la treburi, s-a spus, dar Cressen stia adevarul. Pylos venise sa-l inlocuiasca dupa moartea sa. Nu il deranja. Cineva trebuia sa ii
ia locul, si asta mai curand decat si-ar fi dorit...
Il lasa pe mai tanarul barbat sa-l aseze in spatele cartilor si hartiilor sale.
– Du-te si cheam-o. Nu e frumos sa lasi o domnisoara sa astepte. Facu semn cu mana, un gest de graba, abia schitat, venit de la un om care nu mai era in stare sa se grabeasca. Carnea ii era zbarcita si patata, pielea subtire ca un pergament, incat isi putea vedea labirintul de vene si forma oaselor de dedesubt. Si cum mai tremurau aceste maini care fusesera odinioara atat de sigure si indemanatice...
|
Cosul se actualizeaza...
