|
1
CAMELOT
"Ei nu propovaduiesc ca Dumnezeul lor o sa-i trezeasca inainte de a se slabi vreo piulita."
RUDYARD KIPLING, The Sons of Martha(Fiii Marthei)
– Caddie! M-astepti?
Cadmann Weyland rase pe infundate si isi infipse calcaiele in pamantul rapei, incetinindu-si coborarea. Politicos, isi facu de lucru, focalizand camera de luat vederi. Dupa luni de zile petrecute pe Avalon, umbrele inca i se mai pareau prea bine conturate si lumina soarelui prea albastra, amanunte subtile, observabile numai cand folosea un aparat familiar, cum era acela. Colonia aparu brusc, puternic reliefata, si aparatul de inregistrare din cutia cu echipamente pe care o purta in spate vibra zgomotos, imprimand pe banda holografica reteaua intinsa de cladiri, de ogoare arate si de tarcuri pentru animale aflate in vale.
Totul se afla la zece kilometri departare, dar lentilele cu puterea marita prin mijloace electronice aduceau cladirile scunde atat de aproape incat aveai impresia ca ai fi putut sa le atingi. Imaginea tremura cand Sylvia se ciocni de el. Isi opri alunecarea proptindu-si palma de spatele lui.
– Au. Imi cer scuze.
– Uite,ii intinse el camera. Uita-te ce-am construit.
Ea accepta cu recunostinta pretextul care ii ingaduia sa-si traga sufletul. Parul castaniu, tuns scurt, i se lipise de fruntea transpirata si obrajii pistruiati i se imbujorasera. Zece kilometri parcursi in josul pantei si Sylvia era din ce in ce mai istovita. In ultima ora, gasise o gramada de motive ca sa se opreasca. Pietricele in pantofii ei sport. Scaieti patrunsi sub bluza. Cadmann chicoti in sinea lui. Specialista in Biologie a Coloniei era rezistenta si tot atat de incapatanata ca el, refuzand sa-si recunoasca oboseala. Dar e, in acelasi timp, gravida in trei luni. Nu vrea sa admita ca, intre cele doua sexe, exista diferente considerabile. Fie dupa voia ei.
Ernst cobori rapa in salturi lungi. O pereche de creaturi enorme, argintii, semanand cu pestii, pe care colonistii le botezasera "sonomi", il plesnea ritmic peste spatele musculos. Un zambet larg ii despica fata lata, de la o ureche la alta.
– Ai cam obosit, Sylvia! Ai nevoie de exercitii fizice! Antreneaza-te! Te pot invata.
Ea rase.
– Nu in momentul asta, Ernst, multumesc.
– Mai tarziu.
Nenorocitul Ernst Cohen fusese autoritatea de frunte a sistemului solar in domeniul biologiei reproductive, un tip al naibii de inteligent. Iti puteai da seama de asta la cocteiluri: toti ceilalti stateau de vorba, Ernst rostea pe neasteptate doua fraze si jumatate din cei din jur amuteau, in vreme ce cealalta jumatate digera implicatiile spuselor sale. Dar asa ceva se intampla cu zece ani-lumina in urma. Ernst iesise din somnul criogenic avand mintea unui copil. Sylvia examina cu atentie valea si scoase un suspin de incantare.
– Extraordinara lovitura, nu? Vocea lui Cadmann, de obicei o bodoganeala ragusita, era de un calm meditativ. Cei de la National Geographic vor fi incantati.
Se aseza pe vine, alaturi de ea.
– Cum te simti?
– Perfect, murmura Sylvia. Se intoarse, incalzindu-l cu zambetul ei. Dar o sa fiu si mai fericita cand o s-ajungem acasa.
Avea cu aproape douazeci de ani mai putin decat el. Era numai inteligenta vioaie si ochi aurii, stralucind de viata deasupra unei galaxii de pistrui. Graviditatea nu schimbase nimic. Era minunat si frustrant totodata: alaturi de ea isi putea uita trecutul si durerea.
Ochii sunt de vina. Nu e frumoasa, cu exceptia ochilor. Dumnezeu sa ma aiba in paza. Trecatoarea pe care o strabatusera se afla la baza celui mai inalt munte de pe insula. Cel mai semet dintre piscurile sale duble avea peste trei mii doua sute de metri. Amandoua erau invaluite in ceata. Siluetele delicate, de lilieci, ale pterodonilor patrundeau si ieseau din perdeaua de nori aproape fara nici o falfaire a aripilor membranoase. Ernst isi ridica privirea, holbandu-se la ei, cu o masca de nedumerire si concentrare pe chip. Ce parere ar fi avut doctorul Ernst Cohen despre ei? De fapt, nu sunt pterodoni. Sunt alte ciudatenii. Lui i-ar fi placut aici…
– L-au trezit de doua ori, zise Sylvia. Poata ca daca l-ar fi lasat inghetat…
– Am avut intr-adevar nevoie de el. Am avut, spuse Cadmann.
Insa Ernst nu facea parte din echipaj. Ar fi putut dormi pe toata durata calatoriei, dar avusesera o problema cu un stoc de embrioni congelati si il trezisera, iar el rezolvase problema, dupa care il inghetasera din nou, apoi aparuse o alta problema… Si un om atat de valoros cum n-a mai fost altul vreodata se tine acum dupa mine, carand mostre. Nemernicii … Celule solare placate cu material plastic straluceau, argintii, pe o suprafata de un kilometru patrat deasupra Coloniei. Soarele din ziua aceea insemna independenta colonistilor fata de centralele de fisiune nucleara. O centrala de fisiune putea fi constru ita, efectiv, in patru luni. Pe urma Colonia avea sa fie pe deplin functionala si raspandirea speciei umane pe suprafata planetei Tau Ceti Patru putea incepe cu adevarat.
…Pe suprafata Camelot-ului, oricum. Optzeci de kilometri de ocean furtunos desparteau insula de continentul principal. O insula de dimensiunile Noii Guinee reprezenta un obiectiv suficient de ambitios pentru prima colonie interstelara a omenirii. Zack stiuse ce facea. Izolarea problemelor…
Dar unde erau problemele?
– Acolo, sus, ninge, spuse Cadmann, umbrindu-si ochii cu palma in timp ce privea norii vesnici de pe piscuri. Schiuri. Nu ne-am adus schiuri. Avem materiale plastice. Carlos imi poate face o pereche de schiuri.
Sylvia ii inapoie camera.
– Nu trebuie sa te duci pe continent, Cadmann, spuse ea, avand mare grija ca vocea sa-i sune cat mai neutru. Ai o multime de lucruri de facut in jurul taberei.
– Nimic pe care sa nu-l poata face orice om in putere.
– Nu esti geolog. O sa faci, cu siguranta, munca ne calificata.
Se uita in jos, catre el, ofta cu exasperare si ii intinse mana pentru a-l ajuta sa se ridice.
– Chiar vrei sa pleci la vanatoare de dinozauri?
– Evident! Ce baiat nu-si doreste sa-mpuste un dinozaur? Puse camera inapoi, in husa care ii atarna de umar. Uneori as vrea sa fi adus niste fetusi de kodiac sau cativa lei de munte…
Vorbise zambind, dar Sylvia il privi surprinsa. Cadmann isi trecu mana prin parul negru, des. Nu avea nici un fir carunt, dar tenul lui era ars de soare. Avea trupul atat de tanar pe cat i-l puteau mentine exercitiile zilnice. Isi aducea aminte de vremea cand nu avea nevoie sa faca asa ceva cu regularitate pentru a-si pastra tonusul. Acum, la varsta de cincizeci si doi de ani, se gandea serios sa le mareasca durata la o ora si jumatate.
O las mai moale, se gandi. Ea poarta copilul altui barbat; iar eu prefer sa fiu mai degraba cu ea decat cu… Mary Ann Eisenhower? Se gandi la patru sau cinci femei care isi expri masera limpede intentiile fata de el: Phyllis McAndrews, Jean Patterson, agronoma delicata, mladioasa, despre care se zvonea ca face cel mai bun masaj de pe planeta. Pur si simplu, nu era interesat. Timpul crapa toate calcaiele. Probabil ca glandele seaca.
Sylvia ii intoarse zambetul.
– Numai adevaratii gentlemeni refuza sa remarce ca o femeie ii incetineste.
Ernst statea, cu grija, la o distanta de la care nu-i putea auzi. Isi pierduse inteligenta, nu si bunele maniere. Sylvia isi indrepta brusc degetul catre cele doua creaturi abia pescuite, argintii cu negru, de forma unor torpile, care atarnau pe spatele lui. Sapte si noua kilograme, dupa o apreciere superficiala. Una continua sa-si tot deschida gura; branhiile inca ii mai zvacneau, plasate mult prea catre spate… de fapt, nu semanau prea mult cu somonii de pe Pamant, dar nici cu vreo alta creatura terestra…
– Stii ce? In seara asta pregatesc eu cina. Toata lumea vine pe plaja, mancam sonom la gratar.
In timp ce coborau dealul, se agata de bratul lui Cadmann. El ranji malitios.
– Esti sigura ca Terry n-o sa se supere din cauza asta?
– Oh, haide. Nu sunt decat o biata bioloaga insarcinata care apreciaza prezenta unui barbat puternic, iar Terry te cunoaste de ani de zile.
– S-ar putea sa nu fii atat de in siguranta cum crezi.
– Nici o sansa, pufni ea. Cand o sa fiu sigura ca nu te intereseaza mintea mea, ci trupul meu, o sa lesin.
El o masura din priviri.
– In ce parte-o sa cazi?
– Sst. Izbucnira in ras. Soarele era mai stralucitor decat de obicei.
– Lanuri aurii. Rauri argintii. Cadmann rase.
– Imi imaginez rezerve de apa pentru un an si terenuri cultivabile.
– Vor fi. Cineva stia mai bine .
Paraul curgea pe langa tabara si pe faleza inalta a raului Miskatonic, cea mai mare apa curgatoare de pe insula. La opt kilometri catre sud, faneata se termina intr-un semicerc negru, parjolit, dincolo de care incepeau sa se inalte varfurile unor maracini imensi. Colonistii alesesera un loc superb din care sa inceapa o noua lume, destul de seducator ca sa-l faca sa se simta… aproape impacat. Momentele de acest gen il derutau. Purta o lupta ca sa nu-si alunge gandurile si sa gaseasca un proiect, de preferinta presupunand un mic risc, in care sa se implice intru totul.
In brat i se infipsera degete subtiri.
– Hei, uriasule, n-o face pe melancolicul! Asta trebuia sa fie ziua noastra de plimbare. Stai cu mine o vreme, hm?
El continua sa taca.
– Tau Ceti Patru, Avalon, rosti ea cu repe ziciune.
– E un nume frumos.
– Dar?
– Nu stiu.
– Nu e destul de poetic?
El o ajuta sa treaca peste o stanca. Era nevoie de efort ca sa se concentreze asupra jocului pe care i-l propunea ea.
– Am citit versuri…
– Kipling, e in ordine, zise ea zambind. Stiu ca ai citit mai mult decat mine. Si-o sa-ti pastrez secretul. Nu stiu. Avalon suna bine. Dar mai sunt si altele. Locuri frumoase, excitante, din istorie sau din legende. Shangryla, Babilon…
– Xanadu?
– Sigur. Pellinore.
El clatina din cap.
– Probabil ai vrut sa spui Pellucidar. Pellinore a fost un rege. Unul dintre Cavalerii Mesei Rotunde a regelui Arthur.
– Pai… poate ca da. Dar nu ma gandeam nici la Pellucidar. De fapt, pe insula nu exista nici un pradator. Cu exceptia curcanilor si a celorlalte creaturi aduse de noi, nu exista nimic mai mare decat o insecta. Chiar si atunci cand e vorba de plante. Ierburi pitice si copaci maracinosi. E ca o tabula rasa. Sau ca un parc. Cadmann…
– Asta te deranjeaza? o intreba el.
– Pai, cel mai cumplit lucru pe care-l putem face e sa dam peste cap o insula. Nu e ca si cum am fi eliberat toate aceste creaturi terestre pe continentul principal.
– Voiam sa spun ca e exagerat de perfect. De ce iti pasa?
– Pai…
Ernst se apropie in fuga, aratand cu degetul.
– Pasari. Pasari mari.
|
Cosul se actualizeaza...
