|
DUPA-AMIAZA WALPURGIILOR
DELIA SHERMAN
Nuvela Deliei Sherman „Walpurgis Afternoon“, publicata pentru prima data in The Magazine of Fantasy & Science Fiction , este o fantezie contemporana suburbana fermecatoare, in care noii vecini se dovedesc a fi excentrici in toate modurile posibile, si in care secretele gradinaritului ni se arata a fi – mai putin surprinzator – mai degraba magice decat practice. Sherman a publicat patru romane, The Porcelain Dove, Through a Brazen Mirror , The Fall of the Kings, impreuna cu Ellen Kushner, si The Changeling . Sherman locuieste in New York.
Lucrul cel mai socant in privinta nou-venitilor care s-au mutat pe vechiul teren Pratt la Numarul 400 a fost ca au scapat cu fata curata. Cartierul nostru are o mare integritate istorica. Cea mai noua cladire a fost construita in 1910, si nu poti nici macar sa schimbi culoarea zugravelii casei fara sa apelezi la studiile comitetului de conservare si sa mergi in audienta la conducerea zonala. Vechiul teren Pratt a generat un numar plicticos de astfel de audiente de-a lungul anilor – chiar si eu am fost de fata la unele dintre cele mai recente. Batrana doamna Pratt il lasase destul de mult de izbeliste, iar cand a murit au aparut probleme cu lamurirea titlului de proprietate pentru a putea fi vandut, si mai apoi totul a ars.
In mod firesc o multime de investitori s-au interesat de teren – o proprietate de trei acri intr-un cartier muncitoresc situat la douazeci de minute de centrul comercial este un fel de Sfant Graal pentru investitori. Dar nici avocatii lor nu au putut clarifica problema titlului de proprietate, si pana la urma pe vechiul teren Pratt nu s-a mai construit niciodata nimic. Atunci cand eu si Geoff ne-am mutat in vecinatate, locul era pustiu. Copiii din cartier se jucau acolo de-a hotii si vardistii dupa orele de curs, iar pisicile vecinilor isi prindeau rezerva inepuizabila de soareci si sobolani. Nu mai vorbesc de faptul ca era ca un spin in ochi; doar un petic mare si umbros de pamant sufocat de bambusi, rododendroni, trandafiri cataratori salbatici si cativa falnici copaci batrani, cel mai remarcabil fiind un imens fag rosu secular, suficient de mare ca sa domine orice casa de dimensiuni normale. Cu siguranta o domina pe a noastra. Primavara trecuta toate astea s-au schimbat peste noapte. Literalmente. Cand eu si Geoff am intrat in casa, locuiam langa un teren gol. Cand ne-am sculat, nu mai era asa. Trebuie sa va spun, a fost un soc destul de mare la prima ora a unei dimineti de luni, si nici macar n-am fost eu cea care am descoperit asta. A fost Geoff. Geoff este paznicul desemnat al ferestrei deoarece el insista sa doarma cu ea deschisa, iar eu urasc sa ma trezesc in curent. De fapt, urasc sa ma trezesc. E intr-adevar o binecuvantare ca Geoff nu e in stare sa fiarba nici apa fara sa se arda, altfel nu m-as trezi niciodata inainte de zece. Si asa, prelungesc fiecare secunda posibila de inconstienta calduta in timp ce Geoff isi tarsaie papucii pe podea, inchide fereastra si se duce la dus. In acea dimineata, tarsaitul lui s-a terminat nu cu trantitul feres -trei, ci cu o injuratura:
– Ce cacat…, zise el. M-am ridicat si am bajbait dupa halat. Cand eram studenti, Geoff avea o gura destul de spurcata, dar postura de tata si douazeci de ani de predat la colegiu il linistisera mult. In prezent isi pastreaza injuraturile in special pentru deciziile si politicile departamentale ale Curtii Supreme.
– Scoala, Evie. Trebuie sa vezi asta. Asa ca m-am sculat si m-am dus la fereastra, si era acolo, mare cat toate zilele si de doua ori mai natural, un casoi stil Victorian Homes, retras de la strada si de marimea potrivita pentru a se afla in armonie cu fagul rosu. Acoperis de tigla ro sie, obloane maronii, mile de ornamente stacojiu cu auriu decorand zeci de stresini, balcoane si lucarne. Un turn in forma de palarie de vrajitoare, o veranda inconjurandu-l, si o casa masiva. Cu o cupola deasupra. Nimic nu are mai mult succes decat excesul, asta am spus intotdeauna.
– Ce cacat….
– Ai grija cum vorbesti, Evie, zise Geoff automat. Imi place sa ma consider o femeie relativ rationala. Nu traiesc din inchipuiri, privesc faptele in fata, nu devin isterica atunci cand fiica mea de paisprezece ani ma intreaba despre contraceptive. Cu siguranta exista o explicatie perfect rationala si pentru acest fenomen. Nu trebuia decat sa ma gandesc.
– E o halucinatie, am spus. Casele victoriene nu apar peste noapte. Oamenii au halucinatii. Noi avem o halucinatie, quod erat demonstrandum.
– Nu e o halucinatie, zise Geoff. Geoff preda istoria intelectuala la universitate si tinde sa nu fie de acord, din principiu, cu tot ceea ce se spune. Daca cineva zice ca cerul e albastru, el zice ca nu e. Apoi iti explica de ce.
|
Cosul se actualizeaza...
