|
VORBEAM DIN ADANCURI
de PAT MURPHY
Traducere din limba engleza: Alexandru Maniu
Povestea de fata demonstreaza ca faimoasa replica „Ne confruntam cu neputinta de a comunica“ poate fi la fel de adevarata si in viitor, in ciuda mijloacelor de comunicare foarte avansate sau, de ce nu, tocmai datorita lor.
PAT MURPHY traieste in San Francisco si lucreaza la muzeul de stiinta Exploratorium, unde editeaza revista Exploratorium Quarterly. Povestirile ei, elegante si patrunzatoare deopotriva, au fost publicate incepand cu anii 1980 in reviste precum Asimov’s Science Fiction, The Magazine of Science Fiction, SCI FICTION, Elsewhere, Amazing, Universe, Shadows, Lethal Kisses, Event Horizon, Full Spectrum si altele. Cu povestirea „Rachel in Love“, una dintre cele mai cunoscute ale deceniului noua, a castigat in 1988 Premiul Nebula, Premiul Theodore Sturgeon Memorial si premiul cititorilor revistei Asimov. Romanul The Falling Woman i-a adus al doilea Premiu Nebula in acelasi an.
Nuvela Bones a insemnat un Premiu World Fantasy, iar pentru culegerea de povestiri Points of Departure i-a fost inmanat Premiul Philip K. Dick. Povestirile ei au aparut in Antologiile Dozois numerele 5, 6, 8 si 9. Printre alte lucrari de-ale autoarei gasim si The Shadow Hunter, The City, Not Long After, Nadya: The Wolf Chronicles,There and Back Again: by Max Merriwell si Wild Angel, by Mary Maxwell.
Cea mai recenta aparitie o reprezinta romanul The Wild Girls. Impreuna cu Paul Doherty este autoarea unei rubrici de stiinta pentru The Magazine of Fantasy & Science Fiction. O puteti gasi la: www.brazenhussies.net/murphy.
ROBOTUL
Un om zacea intins pe plaja. Dormea.
N-are ce cauta aici. Asta-i insula mea. Ma intorsesem de curand la robotul meu si ma pregateam sa merg la lucru. N-are ce cauta aici. L-am cercetat prin ochii robotului. Grozavi, ochii astia. Rezistau sub apa, chiar si la adancimi de peste un kilometru jumate. I-am ajustat sa aiba acuitate maxima intre patru centimetri si doi metri. Peste pragul acela, lumea se transforma intr-o aurora tulbure de raze tropicale si nuante sclipitoare. Era o minunatie. O furtuna teribila se dezlantuise cu o noapte in urma. Un cocotier a fost doborat la pamant, iar acum pe plaja zaceau imprastiate frunze, nuci de cocos si crengi rupte.
Omul n-arata prea bine. Avea obrazul brazdat de o taietura. Era zgariat pe maini si pe picioare, iar prin parul scurt si castaniu se intrezarea o pata de sange. Pe piciorul drept avea vanatai verzui si mov-inchis. Purta o vesta de salvare portocalie, un tricou, pantaloni scurti si incaltari marinaresti din panza. Se zbatea in somn, suspinand incet. M-am speriat si am dat inapoi cativa pasi. Robotul avea difuzor. L-am deschis si a scos un parait scurt. Ce sa spun?
Omul se freca la ochi, apoi, incet, se intoarse pe o parte.
– Bonjour, am zis prin difuzorul robotului, gandindu-ma ca venea de pe vreo insula din Polinezia Franceza.
OMUL
Zgomotul il trezi. Era un soi de carait metalic. Evan Collins simtea dogoarea soarelui tropical arzandu-i obrajii si nisipul cald sub palme. Il durea capul si avea gatlejul uscat. Piciorul drept ii era strabatut de o durere surda, neintrerupta. Duse o mana la ochi, incercand sa se dezmeticeasca, si tresari la atingerea taieturii poleite cu nisip. Se intoarse pe spate, moment in care simti un junghi puternic in piciorul ranit. Stergandu-si lacrimile care ii innegurau privirea, isi inalta capul, incercand sa-si vada piciorul. Coralii isi lasasera amprenta pe gamba lui. Sub zgarieturi se intrezareau vanatai mov-inchis, ce tradau leziuni interne. Incerca sa-si miste piciorul, dar durerea il facu sa geama.
Si din nou zgomot. Acelasi sunet mecanic de radio bruiat. Cu capul in piuneze si ochii orbiti de razele soarelui se intoarse in directia sunetului. Un gandac urias il studia printr-o pereche de ochi poliedrici. Aratarea masura pe putin un metru si avea niste mandibule deloc prietenoase. Carapacea ii stralucea in bataia soarelui. Statea nemiscata, cu ochii fixati pe el. Din nou paraitul, urmat de o voce metalica.
– Bonjour, il intampina gandacul. Facuse doi ani de franceza in liceu, dar nu mai stia o iota. Fara indoiala ca visez, isi spuse el, unindu-si pleoapele impotriva luminii orbitoare.
– Vorbesti engleza? dori sa stie vocea metalica.
Deschise ochii.
Gandacul era tot acolo.
– Da, reusi el sa indruge prin gatlejul uscat.
– N-ar trebui sa fii aici, spuse vocea, ce cauti aici?
Privi in spatele aratarii, incercand cu disperare sa-si dea seama ce se-ntampla. Nisipul era de un alb imaculat, provenit din faramitarea coralilor. Intr-o parte se inalta o padurice de mangrove. Inspre continent, tufarisul facea loc palmierilor.
Apa din laguna era de un albastru tropical desavarsit, in nuante mai deschise acolo unde reciful coralier era mai apropiat de suprafata, in nuante mai inchise unde adancimea crestea. La cateva sute de metri in larg se zarea un catarg iesind din mare. Barca lui. Isi aduse aminte. Se indrepta spre vest, catre Insulele Cook, cand a fost prins de furtuna. A luat-o in directia vantului, spre o insula necartografiata. Abia ce a trecut de corali ca talazurile i-au zdrobit vasul de recif, spargand carena si scufundandu-l. A fost proiectat peste bord, direct in recif. Nu-si putea aminti cum si-a rupt piciorul, nici cum a reusit sa ajunga la tarm.
|
Cosul se actualizeaza...
