Vanatorul de jaguari - Lucius Shepard

VANATORUL DE JAGUARI

Datoria sotiei sale fata de Onofrio Esteves, vanzatorul de aparate electrocasnice, il adusese pe Esteban Caax in oras, pentru prima data de aproape un an de zile. Din fire era un om caruia ii placea, mai presus de orice, farmecul vietii de la tara; ritmurile pasnice ale unei zile de fermier ii dadeau putere, iar serile petrecute stand la povesti si glumind in jurul focului sau lungit langa sotia sa, Encarnacion, ii faceau mare placere. Puerto Morada, cu activitatile companiei de fructe, cu cainii posaci si bodegile din care urla muzica americana, era un loc de care se ferea ca de ciuma. Intr-adevar, de la casa lui din varful muntelui, ai carui versanti formau imprejmuirea de la capatul de nord al Bahia Onda, acoperisurile ruginite de tabla ce inconjurau golful semanau cu crusta uscata de sange care se ivea uneori pe buzele unui muribund.

Dar in dimineata aceasta nu avea de ales, trebuia sa viziteze orasul. Encarnacion cumparase, fara stirea lui, un televizor portabil, pe credit, de la Onofrio si acesta ameninta cu confiscarea celor trei vaci de lapte ale lui Esteban, in schimbul celor opt sute de lempira pe care i le datora; refuza sa accepte returnarea televizorului, dar trimisese vorba ca era dispus sa discute o metoda alternativa de plata. Daca si-ar pierde vacile, veniturile lui Esteban ar scadea sub nivelul de subzistenta si ar fi fortat sa-si reia vechea ocupatie, cu mult mai neplacuta decat munca la ferma.

In timp ce cobora de pe munte, trecand pe langa colibele cu acoperisuri de paie si tarusi de crengi, identice cu a lui, mergand pe o carare ce serpuia prin desisul parlit de soare, peste care domneau bananieri, nu se gandea la Onofrio, ci la Encarnacion. Era prin firea ei frivola, iar el stiuse atunci cand s-a insurat, insa televizorul era emblematic pentru diferentele dintre ei, care sporisera de cand copiii ajunsesera la maturitate. Incepuse sa-si dea aere de persoana sofisticata, sa rada de obiceiurile taranesti ale lui Esteban si domnea peste un grup de femei mai in varsta, majoritatea vaduve, toate cu pretentii de rafinament. In fiecare seara, se strangeau in jurul televizorului si se intreceau in comentarii care mai de care mai perspicace legate de emisiunile cu detectivi americani la care se uitau si, in fiecare seara, Esteban statea in fata colibei, cugetand mohorat la situatia casniciei sale. Era de parere ca prietenia lui Encarnacion cu vaduvele era modul ei de a-i spune ca abia astepta sa imbrace rochia neagra si broboada, ca el – dupa ce-si indeplinise rolul de tata – era acum un impediment pentru ea.

Desi avea doar patruzeci si unu de ani, mai tanara cu trei ani decat Esteban, Encarnacion se retragea dinviata simturilor; arareori mai faceau dragoste, iar el era convins ca acest lucru exprima, partial, ranchiuna pe care i-o purta pentru ca anii fusesera blanzi cu el. Esteban avea infatisarea unui Batran Patuca – inalt, cu trasaturi cizelate si ochi departati; pielea lui aramie era aproape neridata, iar parul ii era negru ca abanosul. Parul lui Encarnacion avea suvite albe, iar frumusetea curata a bratelor sale pierise sub straturile de grasime. Nu se asteptase sa ramana frumoasa si incercase sa o asigure ca iubea femeia care era si nu doar fata care fusese. Dar femeia murea, atinsa de boala care infectase Puerto Morada. Probabil ca dragostea lui murea si ea.

Strada prafoasa pe care se afla magazinul de electrocasnice era situata in dosul cinematografului si al Hotelului Circo del Mar si din mijlocul strazii Esteban vedea turnurile cu clopote ale Santei Mara del Onda, ridicandu-se deasupra acoperisului hotelului, asemeni coarnelor unui melc urias de piatra. In tinerete, dand ascultare dorintei mamei sale ca el sa devina preot, petrecuse trei ani de izolare intre zidurile de sub acele turnuri, pregatindu-se pentru seminar sub indrumarea batranului parinte Gonsalvo.

Era partea din viata lui pe care o regreta cel mai mult, fiindca disciplinele academice pe care si le insusise il aruncasera, se pare, pe tarmul dintre lumea indienilor si cea a societatii contemporane; in adancul sufletului, era legat de invataturile tatalui sau – principiile magiei, istoria tribului, cunoasterea naturii – si, cu toate acestea, nu a putut scapa niciodata de sentimentul ca o asemenea intelepciune era fie bazata pe superstitii, fie pur si simplu neimportanta. Umbrele turnurilor se intindeau in sufletul lui, la fel de neindoios cum se intindeau peste piata pietruita si, la vederea lor, mari pasul si pleca ochii.

Mai departe in josul strazii, se afla bufetul Atomica, un loc de intalnire pentru tinerii avuti ai orasului si, vizavi de acesta, era magazinul de electrocasnice, o cladire cu un singur nivel, de stuc galben, cu usi de tabla ondulata, coborate in timpul noptii.

Fatada era decorata cu o fresca reprezentand, dupa toate probabilitatile, marfa dinauntru: frigidere, televizoare si masini de spalat, toate lasand impresia de enormitate, datorita femeilor si barbatilor minusculi pictati sub ele, cu mainile ridicate in slava. Marfa propriu-zisa era mult mai putin impunatoare, constand in principal din aparate de radio si echipamente de bucatarie folosite. Putini oameni din Puerto Morada isi puteau permite mai mult, iar cei care puteau cumparau in general din alta parte. Majoritatea clientilor lui Onofrio erau saraci, stramtorati sa respecte datele de plata a ratelor, si, in mare parte, averea sa provenea din vanzarea si revanzarea la nesfarsit a aparatelor reintrate in posesia lui.