Detalii carte: Connie Willis - Vanturile de la Marble Arch. The best of Connie Willis| | Rating: | |
Prezentare de carte Connie Willis - Vanturile de la Marble Arch. The best of Connie Willis
Willis a adunat, de la începutul anilor ’80 încoace, mai multe premii Hugo şi Nebula decât orice alt autor de SF.
Cele unsprezece bijuterii incluse în volumul Vânturile de la Marble Arch (dintre care şapte laureate cu premiile Hugo şi/sau Nebula) acoperă o varietate de subiecte şi generează o paletă bogată de stări sufleteşti şi au în comun, majoritatea, un umor discret şi în acelaşi timp savuros, care îi adaugă prozei scurte absolut emoţionante şi profunde semnate de Connie Willis o nouă dimensiune, destul de rar întâlnită în literatura science fiction.
Povestirile din volumul Vânturile din Marble Arch au obţinut două premii Hugo, două premii Nebula şi un premiu Locus.
Condeiul dezinvolt, pentru care satira şi ironia sunt blânde numai în aparenţă, te îndeamnă să întorci pagina şi să aluneci când în Cretacicul târziu, când în Londra celui de-al Doilea Război Mondial, când pur şi simplu în cosmos.
Connie Willis scrie atât de bine, încât până şi cei care nu sunt amatori de SF vor găsi puncte de interes în textele ei. Asta pentru că sunt incitante, spirituale şi mai ales delicios de provocatoare. |
Nota: Fotografia prezentata are caracter informativ si pot exista diferente intre aceasta si produsul respectiv. Specificatiile pentru produsul Connie Willis - Vanturile de la Marble Arch. The best of Connie Willis au caracter informativ, pot fi schimbate fara instiintare prealabila si nu constituie obligativitate contractuala. |  | Cine a cumparat Connie Willis - Vanturile de la Marble Arch. The a mai cumparat si: |  |
| | | | Nopti de cerneala - Francoise Rey | 24,90 RON 10,00 RON | | | | Arthur & George - Julian Barnes | 33,90 RON 10,00 RON | | | | John Infernul - Didier Decoin | 24,90 RON 5,00 RON | | | | De la un castel la altul - Louis-Ferdinand Celine | 29,90 RON 10,00 RON | | | | Viata scurta - Juan Carlos Onetti | 23,90 RON 10,00 RON |
|
|  | Carti din colectia Nautilus SF: |  |
| | | | Xenocid - Orson Scott Card | 25,90 RON 10,00 RON | | | | Vorbitor in numele mortilor - Orson Scott Card | 17,90 RON 10,00 RON | | | | Copiii Dunei - Frank Herbert | 21,90 RON 19,71 RON | | | | Imparatul-Zeu al Dunei - Frank Herbert | 21,90 RON 19,71 RON | | | | Mantuitorul Dunei - Frank Herbert | 14,90 RON 13,41 RON |
|
|