Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire - Alice Nastase, Aurora Liiceanu

Alice Nastase


„Bunul renume al unei femei se datoreaza tacerii mai multor barbati.“
HUMPHREY BOGART


IREPETABILA POVARA

Decat sa intrebi o femeie cu cati barbati s-a culcat pana acum, mai bine ii dai doua palme. Raspunsul onest la o asemenea intrebare nu-i poate fi decat defavorabil, oricat de dezgolit de prejudecati l-ai astepta.
„Cu unul singur“ e raspunsul care starneste ori ilaritate dezlantuita („Ce toanta!“), ori neincredere gata sa dea in clocot („A naibii ipocrita!“). „Cu trei“ pare a fi raspunsul standard al celor care evita dintru inceput adevarul legat de un asemenea subiect fara draperie.
„Iubitule, tu esti al doilea“ e ceea ce barbatii vor sa le fie soptit la ureche de foarte aproape. Iar femeile tin cont de dorintele lor.
Cele mai multe dintre noi au vrut din toata inima sa se marite cu cel dintai barbat din viata si asternutul lor. Dar pentru ca, in cazul unora, alesul avea saptesprezece ani, al altora avea nevasta acasa si al celor mai multe avea o lipsa grava de caracter, acest vis nu li s-a realizat. Nu ma incumet sa spun „din fericire“. Femeile se incapataneaza sa creada ca despartirea de barbatul cadorisit cu himenul lor este un esec considerabil in dragoste. Daca tot n-au ramas impreuna, inseamna ca el n-a meritat nici actul irepetabil de curaj sufletesc, nici patuta rozalie de pe cearsaf. „Mai bine mai asteptam“ isi spune recent dezvirginata, suflandu-si trist nasul in batista.
Mitul casatoriei in rochie alba, cu lamaita prinsa peste voal, continua sa ne emotioneze, oricat de emancipate si dedulcite la apucaturi liberale am fi. Am fi vrut, fiecare dintre noi, sa iubim nebuneste un singur barbat in viata, sa ne trezim in fiecare dimineata a existentei noastre din dragoste pentru el, sa il dorim dezlantuit in fiecare clipa a destinului nostru. Sa tanjim sa-i purtam lui pruncii in pantece, sa-i stim doar lui, pe dinafara, gustul imbatator. Si sa nu mai vedem alt barbat niciodata, orbite de o iubire fara margini si fara cusur. Ar fi fost mai simplu, iar inima noastra ar fi fost crutata de multa tristete. Dar, din pacate, se pare ca nici un barbat de pe lume nu merita sa fie iubit intr-atat. Si-atunci, esti nevoita sa mai speri, sa mai astepti, sa mai cauti, sa mai incerci. Inca unul si inca zece si inca o suta. Ce conteaza? Oricum, chiar daca vei fi intrebata, nu vei spune niciodata adevarul.


Aurora Liiceanu

„Gandesc, deci sunt nemaritata.“
LIZZ WINSTEAD

EXCLUSIVITATE, ADULTER, FIDELITATE

Probabil ca putini au citit nuvela Doamna cu catelul, scrisa de Cehov, in 1899, si au vazut filmul rusesc cu acelasi nume. S-a spus ca prin aceasta nuvela Cehov isi lua adio de la secolul al XIX-lea. Subiectul este cat se poate de simplu, dar simptomatic pentru interesul permanent pe care il starneste in viata oamenilor. Nuvela nu este altceva decat istoria unui banal adulter, petrecut intr-o statiune balneara, adulter care se transforma intr-o iubire adevarata si dureroasa, fara iesire.

Predispozitia catre infidelitate este naturala

Anna, sotia adulterina, se apropie si se indragosteste de Dimitri, ea casatorita conventional, asa cum se intampla la acea vreme, el, la fel, prins intr-o casatorie monotona, distant si critic. Ea, la prima aventura, el, deja folosind adulterul ca terapie. Ea paseste sfios, ezitant si plina de culpabilitati, rusinata, in aceasta aventura ce parea sa nu aiba nici un viitor; el intra in relatia cu Anna, seducator, atragator si atras, uitand de complicatiile inerente iesirii din rutina conjugala. Ramaneau doar divertismentul, noutatea, freamatul emotional, cheful de viata.
Monogamia, spun multi, este construita cultural. Atitudinea fata de infidelitate – acceptarea, toleranta sau respingerea – tine de cultura, de specificul normelor sociale. Ea este invatata in cursul socializarii si al experientei de viata a oricarui individ care apartine unei culturi. Predispozitia catre infidelitate, sustin acestia, este naturala, doar normele sociale constrang, uneori incalcarea lor fiind sanctionata chiar de lege. Daca specia umana este dresata sau nu sa aleaga fidelitatea in pofida unei predispozitii native catre infidelitate ramane o problema deschisa. De curand, am aflat ca prin schimbarea unei singure gene la nivelul centrului placerii din creierul unei specii de rozatoare, s-a reusit transformarea masculului infidel intr-un calm monogam. Totusi, problema ramane deschisa: de ce unii soareci – cei de prerie – sunt fideli sexual fata de partenera lor, in timp ce soarecii de padure isi schimba partenerele? De ce, cu alte cuvinte, in primul caz o singura si aceeasi partenera este asociata cu placerea sexuala,in timp ce, in al doilea, placerea sexuala este asociata nu cu partenera, ci doar cu actul sexual? Deci placerea sexuala asociata doar cu sexul este expresia si defineste infidelitatea. Oamenii nu sunt, insa, soareci si nici nu putem spune ca rezultatele obtinute pot fi extrapolate la om.

�