Stapanii lumii. O istorie a conspiratiilor - Juan Carlos Castillon

Prezentare

Revoluţia Franceză: de la reformă la răzvrătire

Ducele de Orléans, nepot de regent, părinte de rege şi conspirator: adevărata conjuraţie

Un aparteu medieval: templierii nu au fost o societate secretă şi nici nu au pretins acest lucru

Francmasoneria, de la iacobiţi la iacobini

Maurras şi Action Française: partizanii Casei de Orléans denunţă conjuraţia masonică

Secolul al XIX-lea: secol al umbrelor şi al societăţilor secrete

Iezuiţii: oamenii în negru şi conspiraţia revoluţionară

De la dispreţ la ură: antisemitismul se transformă

Excepţia nord-americană: suspectul catolic

Secolul XXI: secolul globalismului

Cine şi cum denunţă conjuraţiile?

Mijloace ale literaturii conspirative: de la romanele proaste la eseurile nedocumentate



„Teoria conspirativă nu e atât de uşor de definit. Dicţionarele o evită. În mod normal, este o teză care desfide forma în care faptele politice sau ştiinţifice – aparţinând istoriei ori epocii actuale – sunt acceptate în mod obişnuit. Teoriile conspirative afirmă că un fapt istoric cu rezultate de acum cunoscute se naşte nu numai din acţiuni legitime, sau cel puţin evidente, ci din intervenţia unor forţe oculte, în mod normal ilegitime. Elementele care stau la baza oricărei teze conspirative sunt complicitatea a cel puţin două persoane, acţionând în secret şi cu rea intenţie. Cei care cred în teze conspirative au obiceiul de a-şi închipui că partea cea mai mare a faptelor istorice – poate chiar toate – sunt rezultatul unui plan prealabil. <În politică, nimic nu are loc din întâmplare. Dacă are loc, a fost plănuit să aibă loc.>, spunea Franklin D. Roosevelt.”

Juan Carlos Castillón, Sufletul lumii. O istorie a conspiraţiilor