Sf. augustin

Viata Sf. Augustin, s-a spus de atatea ori, reprezinta imaginea completa a celei mai fascinante aventuri in care poate fi angrenata o fiinta umana: cautarea lui Dumnezeu, a Binelui si a Adevarului suprem, asumata in deplina cunostinta de cauza si cu implicare totala. De la simplul credincios care contempla imaginea traditionala a episcopului de Hippona, purtandu-si in mana inima strapunsa de sageti din care ies flacarile iubirii, la mai marii-lumii care cauta in gandirea lui un sens si o justificare a puterii lor seculare si pana la intelectualul care se regaseste in nelinistea sa interogativa si in nevoia lui de certitudini, Augustin este pentru fiecare modelul apropiat, accesibil prin suferinta si expiere, al unei umanitati integrale.

Acest mare pacatos devenit sfant, acest erudit rafinat si senzual devenit cel mai redutabil polemist crestin, arhitect principal al impozantei teologii crestine si, deopotriva, creator al instrumentarului ei conceptual, nu inceteaza, de la moartea sa, in anul 430, sa incite, sa cheme, sa trezeasca din amortire, sa uimeasca.

Adevarat indrumator spiritual al intregii crestinatati in acel atat de zbuciumat secol al IV-lea, angrenat cu o energie nesecata in combaterea celor mai redutabile erezii care au amenintat crestinismul apostolic, Augustin a ramas autoritatea teologica suprema de-a lungul intregului Ev Mediu. Carol cel Mare, imparatul care a pus bazele indepartate ale Europei moderne se spune ca purta in permanenta asupra sa De civitate Dei; cam toate curentele de gandire din Scolastica, adesea in violenta polemica unele fata de altele, nu ezitau sa si-l revendice ca autoritate legitimanta; Luther si Calvin l-au considerat de-al lor, dar si teoreticienii Contrareformei tot in el au cautat sursa de legitimare.

Marii mistici de la sfirsitul Evului Mediu (un Meister Eckhart sau un Sf. Bonaventura intre altii), Inchizitia sau sistematizatorii edificiului dogmatic crestin, precum Thomas de Aquino, dar si inovatorii, precum Dante sau Petrarca, se regasesc in Augustin sau se reclama de la el. Augustinismul este mult mai mult decit un „curent de gandire“, este o lume diversa, si nu rareori contradictorie. Blaise Pascal reclama modelul augustinian ca punct de plecare al crizei care i-a marcat reinnoirea radicala a gandirii, Descartes isi descopera temele revolutionare in scrierile Sf. Augustin, teodiceea leibniziena isi are sursa, de asemenea, in Augustin!

Spirite romantice precum Rousseau, Lessing, Schlegel, Herder gasesc si ei in nelinistea augustiniana puncte de sprijin sau pretexte de legitimare culturala. Marii apostati ai secolului al XIX-lea, precum un Nietzsche, il gasesc demn sa fie atacat si contestat, parintii psihanalizei gasesc in viata sa, in special in relatarile din Confesiuni, sursa ideala de exemple care sa le ilustreze teoriile, filosofii moderni de diferite orientari descopera cu surpriza ca solutiile lor in domeniile metafizicii, epistemologiei, gnoseologiei sau hermeneuticii fusesera prefigurate de autorul tratatelor De Trinitate, De civitate Dei, De libero arbitrio, De doctrina Christiana.