|
Capitolul 1
Desi ne aflam abia la sfarsitul lui august, e frig. Constat cu satisfactie ca nu sunt singura femeie care si-a pus taiorul. Ma opresc la cofetaria Kluger si cumpar un cornet cu castane glasate. E numai un pretext. Imi place interiorul, scaunele vieneze cu spatar de paie, masutele rotunde de marmura, borcanele uriase de pe tejghea, cu bomboane acre. Deasupra rafturilor, troneaza important un portret. Habar n-am al cui e, insa-i limpede pentru oricine ca tipul a reusit tot ce si-a propus. Miroase placut a menta si esenta de brad. Vechile arome de vanilie si aluat frantuzesc au disparut de mult.
Madam Kluger, pufoasa, apretata si cu genele atat de albe incat par pudrate cu zahar, imi face un cornet artistic si ma in treaba ingrijorata:
– Ce se mai aude, Fraulein Savu? Vin?
Ii o frica, tremura intre mormanele de prajituri si fursecuri falsificate – razboiul a falsificat totul, numai lacrimile au ramas autentice – tresare la orice zgomot, si-a instalat la vitrina un oblon de tabla ondulata. De fapt, nelinistea a cuprins intreg orasul,atmosfera vi breaza. Nemtii nu mai ies decat in grupuri, evita strazile mar ginase, batranii au pierit din parcuri, tinerii de pe Corso. La aproape fiecare fereastra, zaresti cate un chip circumspect strecurand priviri prudente din spatele perdelei. Oamenii par grabiti, chiar si slujnicele, barbatii au o expresie ciudata de nerabdare. Nerabdare si inca ceva...
Au trecut doua zile de la eliberarea Bucurestiului si bucuria, abia camuflata, coloreaza chipurile rarilor trecatori. Cunostintele isi zambesc cu talc, isi strang mainile febril, isi comunica din mers, in soapta: "Parisul e liber. A anuntat BBC-ul."
Ne aflam in 25 august. Evenimentele se precipita. Politia horthysta pare sa-si fi pierdut cumpatul, arestarile se tin lant, agentii vantura strazile, rup afisele rasarite peste noapte, pe care o mana inspirata a ilustrat Dictatul de la Viena sub infatisarea unui monstru cu capul taiat.
Un barbat tanar se intoarce dupa mine, ma priveste lung. Imi vine sa rad. Privirea aceasta n-are nimic de-a face cu razboiul, cu zilele infrigurate pe care le traim... "Ah, dumneavoastra, latinii!" imi spune mereu Hartner.
La patru ani, am aflat ca sunt frumoasa. Matusa Amalia, in bluza neagra de tafta cu jabou – nu mi-o amintesc altfel – mi-a prins barbia; m-a scociorat bine cu ochii si s-a uitat la sora-sa Elvira: "O sa fie nostima putoarea! Nu seamana cu ma-sa."
Ma gandesc la ele cu duiosie, desi mi-au terorizat copilaria. S-au refugiat la Campulung Muscel si ma tot intreb ce s-o fi intamplat cu casa aceea fantastica de pe Lascar Catargi. O fi supravietuit bombar damentelor? Am trecut de piata, fieful bursei negre. Doi traficanti se tin dupa mine, imi ofera discret bijuterii si parfumuri frantuzesti, se intereseaza daca nu vand dolari.
Ma mai despart doua sute de metri de vila in care locuiesc impreuna cu Hartner. Eu la parter, el la etaj. Devin atenta. M-am indepartat de Corso si strada e pustie. Inainte de razboi, in cartier locuiau nababii orasului. Au plantat doua siruri de castani. Nu-i greu sa te ascunzi in umbra lor. De la o vreme, simt mereu nevoia sa-mi verific spatele. Si mereu astept, cand intorc capul, sa vad teava unui revolver. In cutia de scrisori gasesc un plic. Deschid usa, o inchid re pede si ma lipesc cu spatele de ea. Inainte de a rasuci comutatorul, imi ingadui sa respir adanc. Respiratia asta aduce cu un oftat, dar n-am de gand sa-mi las nervii s-o ia razna. In sfarsit, aprind lu mina si ma zaresc intreaga in oglinda din vestibul. Daca m-ar vedea matusa Amalia, s-ar declara multumita.
"Arati ca o doamna. Sobra si discreta. Flamurile sunt pentru dame..." Cand vorbeste, Amalia isi strange buzele si pufneste pe nas. Ma dezbrac din mers si inhalez cu placere aerul din hol. Miroase bine, a Viceroy – tigarile lui Hartner – si a plante cu frunze grase. E cald. Ma uit bine la plic inainte de a-l deschide. N-are expeditor. Doar numele meu, scris in mod evident de un localnic. Transilvanenii au alta caligrafie decat noi, regatenii. Mult mai disciplinata, mai egala si parca fara fantezie. Contine doar cateva cuvinte. Inima incepe sa-mi bata, am impresia ca n-am inteles si le citesc din nou: Asteapta-ti rasplata!
|
Cosul se actualizeaza...
