Caraliii - Ed McBain

1

Drace, asa saptamana mai rar!


Paisprezece jafuri, trei violuri, o incaierare de cutitari pe Bulevardul Culver, treizeci si sase de spargeri diverse, iar la sediul circumscriptiei tocmai se zugravea.
Nu ca zugravitul ar fi fost o operatie inutila in acea incinta.
Detectivul Meyer Meyer ar fi recunoscut oricand ca incaperea lor trebuia neaparat zugravita. in schimb, i se parea idioata hotararea primariei de a porni lucrarea acum, la inceput de martie, cand afara era urat si rece, trist si mohorat, cand trebuia sa tii ferestrele bine inchise, pentru ca in calorifere venea tot mai putina caldura, si sa suporti in schimb putoarea terebentinei cat e ziua de lunga; pe deasupra, cei doi zugravi misunau peste tot, cand pe podea, cand undeva la inaltime – si se vedea limpede ca nu s-ar fi descurcat vreodata in Capela Sixtina...
– Te rog sa ma scuzi, incepu unul dintre muncitori, n-ai vrea sa muti obiectul acela?
– Care obiect? se interesa Meyer.
– Ala de acolo.
– Obiectul acela, spuse Meyer, aproape scos din fire, se intampla sa fie afurisitul nostru de fisier. Obiectul acela contine, din intamplare, informatii despre infractorii si persoanele care tulbura linistea publica din sectia noastra si, daca vrei sa stii, este de o valoare inestimabila pentru agentii care trag din greu in brigada noastra.
– Mare scofala, comenta zugravul.
– Nu vrea sa-l mute? intreba perechea lui.
– Voi il mutati, spuse Meyer. Voi sunteti zugravii, asa ca voi o sa-l mutati.
– Nu e de datoria noastra sa mutam nimic, zise primul zugrav.
– Noi zugravim, doar atat, completa si celalalt.
– Nici de datoria mea nu e sa mut obiecte, eu sunt platit sa investighez.
– O.K., atunci nu-l muta din loc, spuse primul zugrav, si o sa se umple tot de vopsea verde.
– Acopera-l cu o husa, raspunse Meyer.
– Am pus husele acolo, pe birouri, spuse celalalt zugrav, si altele nu mai avem.
– De ce mi-o fi mie dat sa intru mereu in scene burlesti? intreba Meyer.
– Hi? exclama primul zugrav.
– Face pe desteptul, spuse colegul lui.
– Tot ce stiu e ca nu intentionez sa mut fisierul, zise Meyer. De fapt, nu intentionez sa pun mana si sa misc nimic. Ati rasturnat cu fundul in sus tot afurisitul asta de birou. N-o sa mai fim in stare sa gasim nimic, o saptamana intreaga dupa ce plecati voi.
– Facem treaba temeinica, spuse primul zugrav.
– Pe deasupra, nu noi am cerut sa venim, continua celalalt. Crezi ca nu avem nimic mai bun de facut decat sa stam pe aici si sa dam cu bidineaua? Crezi ca e vreo munca asa de interesanta, de nemaipomenita? iti spun eu, daca nu stii, e o treaba plicticoasa.
– Ce vorbesti? spuse Meyer.
– Da, da, e plicticoasa, spuse cel de-al doilea zugrav.
– Pe bune, e plicticoasa, confirma si primul zugrav.
– Totul verde ca marul, crezi ca e interesant? Tavanul verde crud, peretii verde crud, scarile verde crud; pai decat asa o treaba, mai bine lipsa.
– Saptamana trecuta am lucrat in piata de pe Council Street, ei, aia da treaba!
– A fost cea mai interesanta chestie pe care am facut-o vreodata, spuse cel de-al doilea zugrav. Fiecare taraba era vopsita diferit, in culori pastel, stii cum arata tarabele de acolo? Ei bine, fiecare dintre ele a trebuit vopsita in alta culoare, aia a fost o munca pe cinste.
– Aici e un rahat, spuse primul zugrav.
– Un rahat plicticos, confirma si colegul lui.
– Tot nu ma convingeti sa mut fisierul, spuse Meyer, iar telefonul incepu sa sune.
Circumscriptia 87, detectiv Meyer, pronunta el in receptor.
– Este chiar Meyer Meyer in persoana? se interesa vocea de la celalalt capat.
– Cine-i acolo? intreba Meyer.
– Mai intai, am sa te rog sa-mi spui daca este insusi Meyer Meyer la aparat.
– Sunt chiar Meyer Meyer.
– Sfinte Sisoe, simt cum ma cuprinde sfarseala.
– Ia asculta, cine...
– Eu sunt, Sam Grossman.
– Salut, Sam, ce te-a...
– Nici nu pot sa-ti spun cat sunt de emotionat ca vorbesc cu o persoana asa de faimoasa, zise Grossman.
– Mda?
– Mda.
– O.K., ce este? Nu inteleg nimic.
– Vrei sa spui ca nu stii?
– Nu, nu stiu. Dar ce anume ar trebui sa stiu? intreba Meyer.
– Sunt convins ca vei afla, spuse Grossman.
– Nu urasc nimic mai mult pe lumea asta decat misterele, asa ca mai bine mi-ai spune despre ce-i vorba, ca sa nu ma fierbi!
– Ah, ha, spuse Grossman.
– Chiar tu imi mai lipseai azi, zise Meyer, oftand.
– De fapt, te-am sunat in legatura cu o jacheta sport barbateasca, masura treizeci si opt, de culoare rosie cu albastru, ecosez, cu eticheta Tom's Town and Country, la care mi s-a cerut sa fac analiza unei pete suspecte de pe partea stanga fata. stii ceva despre chestia asta?
– Eu am cerut analiza, raspunse Meyer.
– Ai un creion la indemana?
– Da-i bataie.
– Sange negativ, sperma negativ. Pare sa fie o simpla pata de bucatarie, de untura sau ulei. Vrei sa mergem mai departe cu analiza?
– Nu, nu-i nevoie.
– Ii apartine unei persoane banuite de viol?
– Am avut trei duzini de indivizi suspectati de viol saptamana asta. Mai avem si doi zugravi.
– Ce-ai zis?
– Nimic important. Asta-i tot?
– Asta-i tot. Mi-a facut o deosebita placere sa vorbesc cu tine, domnule Meyer Meyer, nici nu-ti inchipui cat sunt de emotionat.
– Ia asculta, ce naiba...? incepu Meyer, dar Grossman pusese receptorul in furca. Meyer ramase cu receptorul in mana cateva secunde, privindu-l inciudat, apoi il aseza la locul lui. Observa mai multe pete de vopsea verde crud pe plasticul negru. Carpaci afurisiti, murmura el pentru sine, iar unul dintre zugravi il intreba:
– Ce?
– Nimic.
– Am crezut ca ai zis ceva.
– Ia ascultati, mai baieti, de fapt voi din care serviciu sunteti? intreba Meyer.
– Lucrari publice, raspunse primul zugrav.
– Intretinere si reparatii, completa cel de-al doilea.
– De ce n-ati venit voi sa vopsiti locul asta nenorocit asta vara si nu acum, cand trebuie sa tinem toate ferestrele inchise?
– De ce? Acum ce are?
– Pentru ca acum pute aici, de-aia zic, raspunse Meyer.
– Aici putea si inainte sa venim noi, spuse primul zugrav, probabil pe buna dreptate.
Meyer pufni dispretuitor si le intoarse spatele celor doi muncitori, incercand sa localizeze fisierul ce continea dosarele cu rapoartele ultimei saptamani, care parea sa fi disparut cu desavarsire din vedere.
Daca exista un lucru (si erau multe lucruri) pe care Meyer nu-l putea suporta, acela era haosul. Biroul brigazii se gasea intr-o stare de haos deplin, complet si total. Scari duble, huse, ziare, cutii de vopsea deschise, cutii de vopsea inchise, pensule folosite, pensule curate, cutii de terebentina si cutii de tiner, bete pentru amestecat, mostre de culoare (diverse nuante minunate de verde crud), rulouri, platforme pe roti, role de banda adeziva, salopete, carpe patate se aflau semanate, aruncate, infasurate, imprastiate, rezemate, intinse, culcate si proptite precar pe birouri, dulapuri, podele, pereti, racitoare de apa, pervaze de fereastra si oricare ah obiect neinsufletit. (Ieri, zugravii aproape aruncasera o carpa peste forma inerta a detectivului Andy Parker care, ca de obicei, adormise in scaunul turnant din spatele biroului, cu picioarele sprijinite de-un sertar deschis.)
Meyer trona in mijlocul acestei dezordini ca un monument al rabdarii, ceea ce si era, fara indoiala – un barbat solid, cu ochi albastri si plesuv, cu chelia patata acum de stropi de vopsea verde crud (fapt de care el nu era constient).
Din expresia fetei sale rotunde se ghicea nemultumirea, umerii ii cazusera de oboseala, parea dezorientat si suparat si, la naiba, nu mai izbutea sa gaseasca nimic! Haos, se gandi el, iar telefonul incepu din nou sa sune.
Se afla in apropierea biroului lui Carella, asa ca introduse mana sub husa si cotrobai in stanga si-n dreapta dupa telefonul care emitea sunete stridente, isi retrase din nou bratul, cu o pata mare si verde pe manseta hainei, si se repezi de-a curmezisul camerei spre propriul sau birou. injurand, ridica receptorul.
– Circumscriptia 87, detectiv Meyer, spuse el.
– Directorul Directiei Parcurilor, Cowper, va fi asasinat prin impuscare maine seara, in caz ca nu primesc cinci mii de dolari inainte de amiaza, se auzi vocea unui barbat.
Alte amanunte, mai tarziu.
– Ce? exclama Meyer.
Convorbirea fusese intrerupta.

Se uita la ceas. Era ora patru si cincisprezece dupa-amiaza.[...]