|
Partea intai BUN VENIT IN TINUTUL COULEE
1 Chiar aici si-acum, dupa cum obisnuia sa spuna un vechi prieten, ne aflam in prezentul fluid, unde clarviziunea nu garanteaza niciodata o vedere perfecta. Aici: cam la saizeci de metri, inaltimea la care un vultur planeaza deasupra marginii vest-indepartate a Wisconsinului, unde meandrele fluviului Mississippi traseaza o granita naturala. Acum: o dimineata de vineri la mijlocul lui iunie la cativa ani dupa trecerea deopotriva intr-un nou secol si intr-un nou mileniu, cu mersul lor nestatornic atat de ascuns, incat un orb are sanse mai mari de-a vedea ce ne asteapta decat noi toti laolalta. Chiar aici si-acum, ora e cu putin trecuta de sase dimineata si soarele e jos pe cerul dinspre rasarit fara pata de nor, o minge grasa, galben-albicioasa si increzatoare, inaintand mereu ca prima data spre viitor si lasand in urma sa trecutul tot mai dens, care se-ntuneca pe masura ce se-ndeparteaza, lasandu-ne pe toti fara vedere. Jos, soarele de abia rasarit ofera valurilor largi si moi ale fluviului o stralucire plumburie. Lumina lui scanteiaza pe sinele Cailor Ferate Burlington Northern Santa Fe ce trec intre malul fluviului si dosul caselor darapanate cu etaj dispuse de-a lungul County Road Oo, cunoscut si ca Nailhouse Row, punctul cel mai jos al oraselului cu aspect tihnit care se intinde pe deal in sus si-nspre est, sub noi. In clipa aceasta, in tinutul Coulee viata pare sa-si tina rasuflarea. Aerul nemiscat din jurul nostru e de-o puritate si dulceata atat de uluitoare, incat ai crede ca un om ar putea simti mirosul unei ridichi smulse din pamant de la distanta de-un kilometru.
Miscandu-ne catre soare, planam in directia opusa fluviului, peste sinele stralucitoare, peste curtile din spatele caselor si acoperisurile de pe Nailhouse Row, apoi peste un sir de motociclete Harley-Davidson inclinate pe proptele. Aceste casute dizgratioase au fost construite la inceputul secolului de curand incheiat pentru turnatorii, matriterii si macaragiii angajati de fabrica Pederson Nail. Bazandu-se pe faptul ca e putin probabil ca niste muncitori simpli sa se planga de defectele locuintelor oferite gratis, au fost construite cat mai ieftin posibil. (Pederson Nail, care suferise multiple hemoragii in cursul anilor cincizeci, sangerase in cele din urma pana la moartea survenita in 1963.) Harley-urile in asteptare sugereaza ca forta de munca din fabrica a fost inlocuita de-o gasca de motociclisti. Aspectul uniform feroce al proprietarilor acelor Harley-uri, barbati cu par zburlit, barbi stufoase, burti lasate, purtand cercei, geci de piele neagra si afisand danturi nu tocmai complete, ar parea sa sustina aceasta presupunere. Ca majoritatea presupunerilor, aceasta contine o jumatate de adevar instabila. Actualii rezidenti de pe Nailhouse Row, pe care localnicii banuitori i-au numit Thunder Five la scurt timp dupa ce au preluat casele de-a lungul fluviului, nu pot fi catalogati atat de usor. Au slujbe calificate in cadrul Fabricii de Bere Kingsland, aflata chiar la iesirea din oras dinspre sud si cu o strada mai la est de Mississippi. Daca ne uitam in dreapta noastra, vedem „cel mai mare bax de sase sticle din lume“, rezervoare de depozitare pe care s-a scris cu litere uriase „Kingsland Old-Time Lager“. Barbatii care locuiesc pe Nailhouse Row se intalnesc in campusul Urbana-Champaign al Universitatii din Illinois, unde majoritatea, cu exceptia unuia, au fost studenti, urmand cursurile facultatilor de engleza si filosofie. (Exceptia era un chirurg rezident la spitalul universitar UI-UC.) Simt o placere ironica in a fi numiti Thunder Five: numele li se pare ca are o dulce sonoritate de desen animat. Ei isi spun „Drojdia Hegeliana“. Acesti domni alcatuiesc o echipa interesanta, si vom face cunostinta cu ei mai tarziu. Pentru moment, avem timp doar sa observam afisele pictate de mana lipite pe fatadele mai multor case, pe doua felinare si pe cateva cladiri abandonate. Pe acestea scrie: PESCARULE, MAI BINE TE-AI RUGA DUMNEZEULUI TAU DE RAHAT SA NU TE PRINDEM NOI PRIMII! AMINTESTE-TI DE AMY!
|