Christine Falls. Dosarul unei morti suspecte - Benjamin Black

I


1

Nu mortii il descumpaneau pe Quirke, ci viii. La intrarea in cladirea morgii, mult dupa miezul noptii, si la vederea lui Malachy Griffin, simti un fior rece pe sira spinarii care avea sa se dovedeasca profetic, un tremur de anticipare a necazurilor ce se pregateau sa vina. Mal era in biroul lui Quirke, asezat la masa lui de lucru. Quirke se opri in sala de autopsie, neluminata, printre siluetele acoperite pe carucioarele lor, si il examina prin usa deschisa. Statea cu spatele la usa, aplecat inainte, concentrat, cu ochelarii cu rame metalice, cu lumina lampii de birou cazandu-i pe jumatatea stanga a fetei si dandu-i o stralucire rozalie, manioasa, cochiliei urechii. Avea dinainte, pe masa, un dosar deschis si scria in el cu o stangacie ciudata. Lucrul acesta i s-ar fi parut si mai straniu lui Quirke daca nu ar fi fost beat. Scena ii trezi licarirea unei amintiri de cand erau impreuna la scoala, cu mare claritate, Mal, la fel de concentrat ca acum, asezat intr-o banca printre cincizeci de alti elevi studiosi in clasa tacuta, compunand un eseu pentru examen, cu o raza de soare cazand piezis asupra lui printr-o fereastra aflata undeva, deasupra. Un sfert de veac mai tarziu, avea acelasi par ca de foca, negru si lins, dat cu grasime, pieptanat scrupulos cu carare.
Simtind o prezenta in spate, Mal intoarse capul si isi miji ochii uitandu-se in intunericul plin de umbre al salii de autopsie. Quirke astepta un moment, apoi facu un pas inainte, cam nesigur, spre lumina din prag.
– Quirke, spuse Mal usurat, recunoscandu-l, cu un suspin de exasperare. Pentru numele lui Dumnezeu!
Mal era in tinuta de seara, dar cu nasturii descheiati, ceea ce nu-i statea in obicei, cu papionul si gulerul camasii albe desfacut. Quirke, scotocindu-se prin buzunare dupa tigari, il contempla, observand modul in care acoperea grabit dosarul cu antebratul, pentru a-l ascunde, si amintindu-si din nou de scoala.
– Te omori muncind? intreba Quirke zambind stramb, incurajat de alcool sa creada ca facuse o gluma reusita.
– Ce cauti aici? spuse Mal prea tare, ignorand intrebarea.
Cu un bobarnac din varful degetului, isi impinse ochelarii pe saua umeda a nasului. Era agitat.
Quirke facu semn spre tavan.
– Petrecere, zise el. Sus.
Mal isi lua aerul de consultant, incruntandu-se imperios.
– Petrecere? Ce petrecere?
– Brenda Ruttledge, spuse Quirke. Una dintre asistente. Petrecerea de adio.
Mal se incrunta si mai tare.
– Ruttledge?
Pe Quirke il cuprinse brusc plictiseala. Il intreba pe Mal daca avea o tigara, caci de-ale lui parea sa nu aiba, dar Mal ignora si aceasta intrebare. Se ridica in picioare, strangand dintr-o miscare dosarul, continuand sa incerce sa il mascheze sub brat. Desi silit sa isi incordeze privirea, Quirke zari numele scris de mana, cu litere mari si labartate: Christine Falls. Pe birou statea stiloul lui Mal, negru, gros si lucios, cu penita de aur, fara indoiala, de douazeci si doua de carate, sau chiar mai mult daca era posibil; lui Mal ii placeau obiectele de lux, era una dintre putinele lui slabiciuni.
– Ce mai face Sarah? intreba Quirke.
Se lasa sa atarne greu intr-o parte, pana cand umarul gasi sprijinul tocului usii. Se simtea ametit si totul parca avea o inclinatie palpaitoare catre stanga. Era in etapa neplacuta in care, dupa ce bause prea mult, stia ca nu poate face altceva decat sa astepte ca efectele sa treaca de la sine. Mal, cu spatele la el, tocmai baga dosarul intr-un sertar al fisetului inalt si gri.
– E bine, spuse Mal. Am fost la o cina la Cavaleri. Am trimis o acasa cu taxiul.
– Ce cavaleri? facu Quirke, cascand ochii impaienjeniti.
Mal ii intoarse o privire goala, lipsita de expresie, de dincolo de strafulgerarea ochelarilor.
– Cavalerii Sfantului Patrick. Parca n-ai sti.
– Aha, spuse Quirke, parca stapanindu-se sa nu rada. Da. Oricum, continua el, destul despre mine, spune-mi ce faci aici, printre morti?
Mal avea un fel de a-si bulbuca ochii si de a-si inalta sinuos silueta si asa lunga si slaba, parca in ritmul fluierului unui dresor de serpi. Quirke nu putu sa nu se mire, pentru a mia oara, de luciul lustruit al parului aceluia, de netezimea fruntii de dedesubt, de albastrul otelit si fara pata al ochilor din spatele lentilelor mici si groase ale ochelarilor.
– Aveam ceva de facut, spuse Mal. Ceva de verificat.
– Ce?
Mal nu-i raspunse. Studiindu-l pe Quirke, vazu cat era de beat si in ochi ii aparu o sclipire rece de usurare.
– Ar trebui sa te duci acasa, spuse el.
Quirke dadu sa il contrazica – morga era teritoriul lui –, dar isi pierdu interesul. Ridica din umeri si, cu privirile lui Mal inca atintite asupra lui, se intoarse si porni pe sapte carari printre carucioarele incarcate cu cadavre. Pe la jumatatea salii se impiedica si intinse repede mana spre marginea unei targi sa se tina, dar nu izbuti sa apuce decat cearsaful, care ii ramase intre degete cu un fosnet alb. Il izbi raceala lipicioasa a nailonului; avea o atingere umana, ca un fald lasat si rece de piele din care sangele s a retras. Cadavrul era al unei femei tinere, o fata zvelta, cu parul galben; fusese draguta, dar moartea ii furase trasaturile, iar acum era ca cioplita dintr-o bucata de sapun, primitiva si stearsa. Ceva, poate reflexul de anatomopatolog, ii spuse care ii era numele inainte de a se uita la eticheta prinsa de degetul mare de la picior.
– Christine Falls, murmura el. Potrivit nume.
Uitandu-se mai de aproape, ii observa radacinile intunecate ale parului de pe frunte si de la tample: moarta si nici macar blonda naturala.

Se trezi cateva ore mai tarziu, ghemuit pe o parte, cu sentimentul vag dar apasator al unui dezastru iminent. Nu-si amintea cand se culcase aici, printre cadavre. Era inghetat pana in maduva oaselor, iar cravata stramba il strangea de gat. Se ridica in sezut, dregandu-si glasul; oare cat bause, mai intai la McGonagle’s si pe urma la petrecerea de la etaj? Usa biroului sau statea deschisa – cu siguranta, prezenta lui Mal acolo fusese doar un vis? Isi lasa picioarele pe podea si, cu multa grija, se ridica. Isi simtea capul usor, ca si cum cineva i-ar fi indepartat calota craniana. Inaltand un brat, adresa targilor un salut grav, roman, apoi iesi din incapere teapan si putin inclinat intr-o parte.