|
CAPITOLUL I
– Nu te scumpi la unsoare, grai jupaneasa Caterina Cerchez, rasucindu-se intre perinile crivatului. Doar stii cat ii place boierului pielea catifelie!
Ralita, roaba dumneaei, turna cu nadejde din butalcuta cu dres alcatuit din untdelemn de la Chios, apa de roze si chitru. Mainile indemanatece dezmierdau spinarea pufoasa, alba fara de cusur, in vremea aceasta, jupaneasa sugea la cofeturi si fisticuri rostuite la Stavros, grecoteiul cu cea mai vestita dugheana de acadele din Piata Sfantului Gheorghe.
Si daca e sa rostim adevarul, jupaneasa sugea, rontaia si mesteca in toata vremea. Dumnealui, vornicul Dumitru Cerchez, poruncea in asternut soata imbelsugat implinita, urat fiindu-i trup de muiere cu brate de paing si oase itite cu dinadinsul.
Cand se insotisera – iaca de San’ Ilie se implinesc saptesprezece ani – jupaneasa Caterina se afla o codana balaie, subtirica in boi si cu mijloc sa-l petreci intr-un cercel. Dinaintea socrilor, boier Dumitru isi dosise nemultamirea aratandu-se bucuros si pripelnic de nunta. Jupanita aducea in panerasul de mireasa doua mii de galbeni, mosiile Golesteni si Rachita – una peste alta sase mii de falci – basca padurea de la Livedeasa. Intrau in socoata boierului, si nu la coada rabojului, neamurile alese ale jupanitei. Muma sa, logofeteasa Aspasia Boldur, se afla neam cu Marica Doamna, carele o tinea langa inima nu doar ca vara de a doua, ci si ca prietena. De altfel, jupaneasa Aspasia era singura dintre boieroaicele ce forfoteau la Curte pe care Doamna o pretuia, caci o vedea chibzuita, neclevetitoare, strasnica gospodina, dar, mai cu seama, muiere ce-si cunostea rostul in lume, zamislind paisprezece prunci. Brancoveanca cerceta cu dispret si manie spre jupanesele sterpe ori carele isi zaticneau ploditul cu iscuseli ticaloase: iaca, de pilda vorniceasa Ileana Dumsa, spatareasa Eufrosina Sutu, sau Sultana Vacarescu. Toate muieri tinere, chipese, cu pantece supt si brate slobode, in a caror batatura nu se auzea pas de maica si nici gangurit de prunc...
Nanasi la nunta boierului Cerchez fusesera Brancovenii, si tot ei o botezasera pe Smaragda, cel dintai prunc. Trecusera de atunci saisprezece ani. Jupaneasa Caterina se implinise dupa pofta si porunca boierului. Duduiau dusumelele cand pasea – parasea arar crivatul si sofaua, ostenind lesne si asudand –, iar Saftica, cea mai vestita cusatoreasa de pe Ulita Mare, o falea ca nu se afla in tot targul Bucurestilor jupaneasa cu mijloc mai gros ori care sa cheltuiasca mai multi coti de tesatura pentru vestminte.
Cucoana Caterina se intinse dupa miraza venetiana ce se afla la indemana pe sofaua batuta in cioburi de sidef si malachit. Isi cerceta cu luare-aminte si multamire chipul molatec. In cununa grea de par auriu, ca graul copt, nu stralucea fir de argint, iar azi, la treizeci si trei de ani, nici parere de cret nu asuprea obrazul rotund. Ochii napaditi de grasime, ceva mai mici acum, nu-si lepadasera privirea invaluitoare, oleaca cetoasa ca diminetile de ciresar, gura pastrase rumeneala rozelor. Har Domnului! Caci boier Dumitru nu ingaduia sulemeneala si osandea fara crutare muieri ca Ileana Dumsa, ori zanateca cealalta, Corbuleasa, care se ghiloseau mai abitir ca podaresele. In iatacul Caterinei nu se aflau sipetele cu rosu de Spania, carbune pentru sprancene sarace sau benghiuri, pulbereze de orez, suliman roz-alb pentru obraji salcii, pudra de ambra si tuberoze, pomezi de Florintia ori lapte virginal de ceruza si sublimat. Atata ingaduia vornicul, unsoarea aromata, dumnealui fiind barbat harnic si cu anume nazuri la asternut.
Jupaneasa Caterina lepada oglinda si intreba cu glas lenes:
– Oare ce bucate a grijit Johann pentru pranz?
In afara de Voda, al carui bucatar francez, Gireau, primea simbrie cat trei lefegii domnesti, doar Cerchezii, vorniceasa Ileana Dumsa si boier Ionita Farcasan tineau venetici priceputi la cuhniile lor. In targ se zvonea ca nu se afla in toata Valahia gamani mai strasnici decat Farcasan si dumneaei, jupaneasa Caterina. Ionita, bucaliu, pantecos si bezmetic se juruise, oricui voia sa-l asculte, ca o intrece pe cerchezoaica si, de n-ar fi fost boier Dumitru, barbat aprig si ciufut, ar fi starnit-o la un ramasag...
Ralita, roaba, ramase cateva clipe cu mainile in aer, chibzuind cu gura punga si sprancene incretite:
– Paisprezece soiuri doar, caci, dupa cum stie si domnia ta, astazi nu se afla oaspeti de pranz: cega greceasca cu stafide si cuisoare, potarnichi rosii cu coconare, sunca leseasca in zeama de arpagic, berbece haiducesc. Peste, n-am mai auzit, caci ma striga Profira, chelareasa. N-or lipsi cu siguranta nici zeama de gaina inecata cu rachiu, nici bucatele dulci dibacite de Johann dupa pofta si gustul domniei tale.
Caterina ofta de placere. In cei dintai ani traiti cu Dumitru, amarnic se trudea sa inghita atata merindeata. Cu vremea, mai cu seama dupa nasterea Smaragdei, se deprinsese cu belsugul de bucate, iar acum nu se gandea in toata ziua decat la bucuriile pantecelui.
Usa se deschise cu zgomot, si in iatac patrunse un barbat rasarit, aflat cam pe la jumatatea sutei. Avea trup vartos, ca boscarii de prin iarmarocuri, pe care-l ghiceai lesne sub halatul de brocart cenusiu, incins cu brau de casmir ros. Chipul colturos, cu buza de jos mai groasa rasfranta, gata sa cada peste barbie, dovedea hotarare, indarapnicie, pofte multe, nestapanite.
– Iesi! se rasti catre roaba.
Nu era necajit, ori neguros, dar asta ii era graiul. Parca tot pus pe sfada, starnit de te miri ce adanca si fara de leac nemultumire. Roaba, neagra, subtire si cu privirea plecata, se strecura umbra, cu pasi de pisica, pe langa zid si inchise usa fara zgomot.
Jupaneasa Caterina trase repede o polcuta si se salta in capul oaselor:
– Vrei sa poruncesc pentru o masa? Gandeam ca mai e pana la amiezi.
Barbatul o privi cu ochi hulpav. Prin straiul straveziu se intrezareau sanii, doldora de ispite. Albi ca neaua, grei sa nu-i poti cuprinde intr-o mana. Se istovisera saptesprezece ani de la insotire, si nu incetase sa pofteasca trupul Caterinei. Era o muiere harazita dragostei, si boierul o cerceta si azi, la tampla carunta, in fiece noapte. Cerca desfatari paganesti, de care parca se rusina, framantand carnea moale, supusa, cu luciri de atlaz. Altfel, minte de vrabiuta, dar nu cu bibliotichiile se isca pruncii. Ce folos ca Voichita paharnicului Ciucas are stiinta cat doisprezece dascali greci? Ii de douazeci si cinci de ani si n-a izbutit sa ademeneasca o singura pareche de nadragi. Doar stolnicul, Cantacuzinul cel batran, ii bate cand si cand in porti. Petrec ceasuri intregi cu feregelele dinainte, impletind nazbatii carturaresti.
Caterina, prinzandu-i privirea, dadu sa se despoaie. Suradea dulce, blanda, ademenitoare. Boier Dumitru o opri:
– Altele ma apasa. Unde-i Smaragda?
– Petrece la Curte, cu domnitele. Au poftit-o de ieri si pana in seara nu se intoarce.
– Mda, facu boier Dumitru incepand a masura iatacul nabusit in perini si scorturi. Am primit carte de la cneazul Alexandru.
Jupaneasa Caterina, culegand un fistic din tipsioara de argint, intreba moale:
– Cine-i acest Alexandru?
Chipul lui Cerchez se boti a manie.
– Minte ai tu, muiere, ori calti? Cneazul Belgradului, cel mai de seama crai al sarbilor! Cand a fost Pastele trecut, in Bucuresti, vorbea un targ despre hramul ales si neasemuita-i bogatie. L-a orbit pana si pe Brancoveanu cu odoarele si diamanticalele lui. Pofteste insotire cu Smaragda noastra.
– Da...? facu fara tulburare jupaneasa. Parca am auzit... Care-i pricina de pofteste a intocmi bordei cu Smaragda?
– Putin imi pasa de pricina! Imi pasa doar ca la asemenea inalta insotire n-am cutezat a nadajdui nici in preabucuroase vise. Graieste cu fata si grijiti a-l intampina cu ighemonicon cheltuielnic, cuvenit la prea ales obraz... Chibzui cateva clipe si adaugi cu indarjire: Nepricopsitul acela de Gheorghe al Filipescului sa nu mai dea tarcoale caselor noastre.
– Te pui in bete cu tata sau, spatarul.
– Cu purtare bine chibzuita si cu luare-aminte se poate ocoli asemenea pocinog. O vreme o vom indeparta pe Smaragda la Rachita si atunci va fi mai lesne. Sarbul poposeste in Valahia spre jumatatea lui Cuptor.
|
Cosul se actualizeaza...
